Martiri  Documente diplomatice

Consulul României la Monastir raportează, într’adevăr, la 22 Septembrie 1904, după informaţiunile unui membru al comunităţii române din Belcamen, că la 18 ale aceleiaşi luni o bandă grecească de 40-45 persoane, condusă de un căpitan originar din Creta, a venit în comună şi a adunat pe toţi locuitorii la şcoala grecească. Căpitanul printr’un lung discurs, a stăruit ca aceştia să rămână supuşi Patriarhului, să înveţe greceşte şi să dărâme şcoala română, care tocmai atunci se zidea. Căpitanul a adăogat că e trimes de Patriarh, ca să apere ortodoxia şi că, prin urmare, toţi creştinii trebuie să rămână ortodoxi şi înveţe greceşte, ca în trecut. Cât despre şcoala română, a repetat căpitanul, trebuie să o închideţi, căci „dacă nu veţi face-o, o voi închide eu când mă voiu întoarce.”

În aceiaşi comună Belcamen, în Octombrie 1904, banda căpitanului Paul Melas, (alias Zeza) care opera în regiunea Florinei, a stat mai multe zile şi a constrâns pe notabili şi pe preoţi să depună jurământ de credinţă cauzei greceşti, şi a ameninţat cu moartea pe Românii care-şi trimit copii la şcoala română. Această bandă a trecut apoi în Negovani şi a vizitat casa notabilului român Tomaide Şomu, atunci absent, maltratând pe femeia şi pe fiul său, şi cerându-le armele apoi s’a dus la preotul Teodosie, pe care bandiţii l-au bătut fiindcă se declarase preot român, ameninţându-l cu moartea dacă nu se va întoarce la grecism. Mai la vale se vor vedea consecinţele visitei bandei greceşti a lui Melas la Negovani. (Raportul Legaţiunii din Constantinopol din 18/31 Octombrie 1904).

La 27 Septembrie 1904, la Monastir, un prim atentat a fost îndreptat în contra farmacistului român D. Pucerea şi contra D-lui C. Metta, dragoman al Consulatului nostru, asupra cărora s’a tras mai multe focuri de revolver. Iată un extract din raportul Consulului la Monastir, D-nul Georgescu, din 1 Octombrie 1904, cu privire la această afacere: „...Consulul Greciei văzând că asasinul a fost descoperit a venit să’mi spue: atentatul n’a putut să fie îndreptat contra d-lor Metta şi Pucerea şi că în aceasta trebuie să vedem numai o simplă răzbunare personală contra servitorului acestui din urmă. D-nul Callerghis a încercat să mă convingă că Grecii n’aveau nimic contra românilor şi că singurul lor obiectiv erau Bulgarii... aflu, din bună sorginte că asupra unui bandit grec numit Filip, omorât într’o ciocnire cu trupele turceşti, poliţia a găsit o scrisoare de recomandaţie scrisă de mâna Consulului Greciei şi adresată capului bandei din care acest individ făcea parte.”

Un alt raport al D-lui Georgescu din 25 Octombrie 1904, informează Legaţiunea României la Constantinopole că poliţia a descoperit asupra unui grec din Monastir, numit Eraclie Matli, o scrisoare privitoare la organizarea bandelor greceşti; în această scrisoare se citează de mai multe ori numele Consulului Greciei. (aceste documente au fost, în fapt, găsite atât de compromiţătoare pentru Consulul Greciei, D-nul Callerghis încât acesta a fost rechemat la Atena, dându-i-se un alt post).

La 28 Octombrie 1904, consulatul din Monastir anunţă reapariţiunea unei bande greceşti la Belcamen, care, compusă din vreo 45 de indivizi, a ameninţat pe locuitori şi prin teroare a închis şcoala română. Institutorul, D-nul Nero, şi Eforul român Vangheli Nicolceanu, au fost siliţi să se refugieze la Monastir, pentru ca să scape cu viaţă.


La 29 Octombrie 1904, Legaţiunea din Constantinopole, informează Guvernul Regal, că, în cursul unei ciocniri cu trupele turceşti, lângă Seatiştea, capul de bandă grec numit Miki Zeza a fost omorât. Identitatea cadavrului a putut fi stabilită şi s’a constatat că Miki Zeza era locotenentul de artilerie Paul Melas, ofiţer în activitate de serviciu în armata greacă.

La 3 Decembrie 1904, Legaţiunea din Constatinopole comunică Guvernului Regal asasinatul unui notabil român din Pisuderi, Dimitrie G. Liuka, prins şi omorât de o bandă grecească, luni 22 Noiembrie, aproape de comuna Seliţa. La aceeaşi dată, Legaţiunea, cu ocazia ştirilor despre o criză Patriarhală, informează Guvernul Regal, că autorităţile otomane au avut cunoştinţă de o circulară adresată de Ministrul Greciei la Constantinopole Consulilor greci din Macedonia. Această circulară cu data din 5 Noiembrie 1904, recomandă Consulilor, ca să facă propagandă printre populaţiunile greceşti în favoarea Patriarhului Ioachim III, a cărui situaţiune se afla sdruncinată în urma opunerii a unei mari părţi dintre Mitropoliţi, membri ai Sinodului.
„...căderea Patriarhului, în împrejurările actuale, - zice acea circulară -, va fi considerată ca un triumf al adversarilor noştri şi mai cu seamă al Românilor cari sunt adversarii cei mai înverşunaţi ai Prea Sfinţiei Sale, din cauza autorităţei şi influenţei sale ca Patriarh.
E un spectacol întristător, - adaugă circulara, - când vedem această campanie contra Patriarhului, condusă tocmai de către Episcop, cari în trecut au adus numeroase servicii cauzei naţionale... Cred dar să vă informez de ceea ce precede, pentru ca să recomandaţi aceste consideraţiuni congenerilor noştri, precum şi necesitatea care se impune, din punct de vedere naţional, de a se menţine statu-quo Patriarhal.”
(s) I. GRYPARIS

La 15 Decembrie 1904, Legaţiunea scrie că s’a găsit la un cap de bandă grec o scrisoare care îl recomanda Mitropoliţilor din Monastir, Salonic, Florina şi Castoria. Această scrisoare de recomandaţie a fost dată de Consulul General al Greciei la Salonic, D-nul Coromilas.

La 2 Ianuarie 1905, Protoiereul român Theodor Constantin, a fost atacat la Monastir şi rănit cu cuţitele de către o bandă de greci; atentatorii au fost arestaţi şi condamnaţi.
În aceeaşi zi, tot la Monastir, Nastu, cavas al Inspectorului şcoalelor române, a fost asemenea atacat de o bandă de 20 de grecomani, trântit la pământ şi, spre a scăpa, silit să tragă cu revolverul.

La 26 Ianuarie 1905, Consulul din Monastir semnalează violenţele Mitropolitului grec, care a mers până să ameninţe pe muribunzi (o bătrână: văduva Cudela), spre a-i sili ca în ultimele lor momente să-şi exprime dorinţa de a fi înmormântaţi de către preoţi greci. Cu toate aceste odioase violenţe, Românii observă o atitudine liniştită şi preoţii români, în oficiile religioase pe care le celebrează în Capela lor din Monastir, nu lipsesc de a pomeni, după obiceiu, numele Patriarhului Ioachim III.

La 18 Februarie 1905, Legaţiunea din Constantinopole comunică detaliile unui îngrozitor împătrit asasinat, făptuit de o bandă grecească sub comanda Cretanului Iani. În comuna Megovani de lângă Florina, bandiţii au omorât, în noaptea de 12 Februarie, pe notabilul român Tomaide Şomu, pe doi preoţi români Theodosie şi Christu şi pe un servitor numit Nacu. Cadavrele au fost găsite a doua zi, groaznic îmbucăţite prin lovituri de topor. Culpabilitatea bandiţilor greci a fost în regulă stabilită, şi agentul civil al Austro-Ungariei a constatat că: „Nu există nici o îndoială că această crimă a fost îndreptată contra aspiraţiunilor naţionale ale Românilor.”

La 25 Februarie 1905, Legaţiunea din Constantinopole, informează Guvernul Regal despre omorul Sfinţiei Sale Părintelui Emanuel, superior al mănăstirei române din Oşani (vilayetul Salonic).

La 27 Februarie 1905, la Monastir, D-şoara Olga Nance, eleva a şcoalei profesionale române, a fost atacată cu cuţitele în stradă de nişte tineri grecomani. Dânsa nu a putut să scape, decât refugiindu-se la sub-inspectorul şcoalelor române. (Raportul Consulului din Monastrir din 1 Martie 1905.)

La 4 Martie 1905, Legaţiunea comunică Guvernului, o serie de acte de violenţă făptuite de către comitetele şi bandiţii greci contra populaţiunei române şi din care rezultă că comunele Nevesca, Târnova, Magarova sunt ameninţate. La Monastir, Grecii terorizează pe Români şi un tânăr numit Velo a fost înştiinţat că va fi omorât dacă îşi va celebra căsătoria cu un preot român.

La 7 Martie 1905, Directorul şcoalei comerciale române din Salonic, D-nul Lazăr, aflându-se la preumblare, cu o parte din elevii din internat, a fost insultat de către un grup de greci şi atacaţi cu pietre. D-nul Lazăr a avut capul spart şi a trebuit să fie transportat la dânsul acasă.

La 25 Martie 1905, o bandă de mai bine de 300 „antarţi” a năvălit în satul Zagoriceni şi a omorât vre-o 60 de persoane, bărbaţi femei şi copii şi au incendiat vre-o 40 de case şi colibi.
S’a constatat oficial, cu această ocazie, că indivizi îmbrăcaţi în uniforma armatei greceşti făceau parte din bandă. (Raportul Consulului din Monastir din 30 Martie 1905.)
În fine, afară de ceea ce s’a zis mai sus şi de ceea-ce se va vedea mai departe în documente, raportul următor al Consulului din Monastir, cu data din 18 Aprilie 1905, ne arată îndestul calitatea capilor de bande cari terorizează comunele române:
„Sâmbătă 16 Aprilie 1905, - zice D-nul Georgescu, - o bandă grecească compusă din 80 persoane, a intrat în comuna Belcamen, locuită în mare parte de Români. Această bandă a fost încongiurată de armata turcească care o urmărea. În lupta ce a urmat a căzut din greci: 4 morţi, 6 răniţi şi 47 prizonieri; restul bandei a fugit. Printre prizonieri se află locotenentul Nicostratos Calomenopol, cunoscut sub porecla de căpitan Nida, şi locotenentul Lambros, amândoi îmbrăcaţi cu uniformele lor respective din armata grecească. Ceilalţi prizonieri aveau uniforma antarţilor cu crucea pe căciuli. În cursul luptei, un soldat din armata Imperială a fost omorât. Asupra bandei s’a găsit o mare cantitate de arme sistem Mauser şi Gras, precum şi bombe. Locotenentul Lambros este acel care prim ameninţări a reuşit să închidă şcoala română din Belcamen şi care a petrecut iarna în această comună cu câţi-va antarţi. După informaţiunile ce mi-am procurat, mai există împrejurul Castoriei şase bande comandate de nouă ofiţeri din armata grecească.”