Armatolii

Mărturii Dumitru Constantinescu

Onor. Doamnă I. C. Bacalbaşa, Subsemnatul, preot român din comuna Perivole de la Pind (Epir), Vă rog respectos să binevoiţi a lua ostenéla şi a corecta biografia mea de mai jos, intervenind tot-deodată pe lângă Soţul D-ei Vóstre Iancu Bacalbaşa spre a se publica câte o parte dintr-însa în stimatul D-Sale ziar, „Înainte,” ca să se vadă suferinţele şi tiraniile ce au avut preoţii din Macedonia din partea Clerului de la Fanar. Sunt şi rămân al D-ei Vóstre recunoscător şi rugător către D-dzeu. Bucureşti 20 August 1913

1 Biografia sus semnatului preot

M-am născut la anul 1848 în comuna Perivole de la Pind (Epir) Ianuarie 1. În verstă de 12 ani am terminat 4 clase primare din şcóla greacă şi am îmbrăţişat miseria de croitorie, spre a putea trăi eu şi a ajuta şi pe părinţii mei. Prima mea plecare în România.

Eram la 21 ani când am aflat că Cuviosul Arhimandrit Averchie a luat câţiva tineri aromâni de prin Macedonia, i-a dus la Bucureşti ca să-i înveţe carte românească şi, pe urmă, să se întórcă ca institutori în Macedonia de limba Română. Îndată am părăsit croitoria, cu consimţământul părinţilor mei, şi m’am dus la Bucureşti, la şcóla Macedo-Română de la biserica Sfinţii Apostoli, unde fui primit ca burser de către venerabilul Părinte Averchie.

La anul 1872 am terminat 4 clase primare şi m’am întors la Perivole, m’am căsătorit şi m’am hirotonit diacon apoi preot de către Prea Sfinţia Sa Ghenadie, Mitropolitul grec din Grebena.

Prima mea persicuţiune

Pentru că am citit sfânta Evanghelie, după cererea aromânilor, în muşata (frumósa) nóstră limbă în biserică, fui luat cu giandarmi din Perivole şi dus la Grebena, la Mitropolie, unde am stat închis 3 zile şi 3 nopţi în cărbuni, şi după ce am promis că nu voiu mai citi româneşte m’a eliberat.

La anul 1873 vara m’au luat celnicazii (proprietarii de vite) armâni la colibele lor din Reşani numite Istoc (Macedonia), unde le-am slujit româneşte în biserică şi prin familii. Acolo am strins şi câteva ajutóre pentru biserica din Perivole Sfântul Pantelimon, care se clădia de com. aromână, cu un trimis de ei. Istocul fiind departe de oraş pe munte, arhiereul n’a venit să ne vizeteze şi, prin urmare, fui liniştit până tómna când, împreună cu familiile celnicazilor, m-am pogorât şi eu la Veleştin (patria lui Riga Ferea), în Thesalia.

A douea ducă la Bucureşti

Prea Sfinţia Sa Grigorie, Mitropolitul din Volo, nu m’a lăsat să slujesc româneşte în biserică, şi prin casele aromânilor în Veleştin, pe ascuns citiam româneşte. La anul 1874-5, după ce m-am întors din Perivale iar la Veleştin spre iernare, iar greceşte slujiam în biserică şi numai pe la familiile armânilor citiam pe ascuns româneşte. Aflând că Prea Sfinţia Sa Mitropolitul pregăteşte un tacrir pentru Autoritate, ca să mă exileze, pe luna lui Aprilie însoţit şi de un alt preot anume C. Zisi, am plecat la Bucureşti. Şi, după cererea nóstră, fum trimişi de cître Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolit Primat Calinic Miclescu la monastirea Cernica, unde am stat trei luni de dzile învèţând rînduéla sfintei liturgii în limba maternă Română. După trei luni (am luat) un certificat din partea superiorului meu, Arhimandritul Juil, ne-am întors iar la sfânta Mitropolie, unde Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolit Primat ne-a pus de am slujit sfânta liturghie înaintea Vicarului Său în biserica Catedrală. În urmă ne-a eliberat actul de mai jos, cu care m’am întors la Perivole şi Grebena (Culegul meu C. Zisi a remas în ţară).

Copie de act

România

Calinic cu mila lui D-dzeu Archiepiscop şi Mitropolit all Ungro-Valahiei şi Primat all României. Se certifică că preoţii anume D. Constantinescu şi C. Zisi, din comuna Perivole din Ipir, ţinutul Turciei, venind în România s’a trimis după cererea lor la monastirea Cernica din această Eparhie, unde a stat trei luni de zile ecsercetându-se a servi cele preoţeşti în limba Română, ast-fel acum urmând a se întórce la locul lor, li s’a eliberat prezentul act spre credinţă.

Dat astăzi 14 Noembre anul Mântuirei ună mie optusute şapte dzeci şi cinci în Reşedinţa Nóstră Mitropolitană din Bucureşti. Calinic Mitropolit Ungro-Valahiei.

(peceta)
Directoru
Dr. Zotu
No. 1876
1875 Noembrie 14

A treia ducă a mea la Bucureşti

Întorcându-mă din Bucureşti la Perivole, cu tóte că am arătat Actul de mai sus Prea Sfinţiei Sale Ciril, Mitropolitul din Grebena, nu mi-a dat voe să slujesc româneşti în biserici, şi iar pe ascuns slujiam câte vreo-dată în biserică şi prin casele aromânilor. La anul 1879, în Noembrie, iar a dat tacrir Prea Sfinţia Sa Mitropolitul la Autoritate ca să mă prinză şi să mă predea în mânile Sale. Aflând despre acésta, însoţit de fratele meu preutul Ioan, m’am refugiat iar la Bucureşti, unde am stat trei luni de zile. În intervalul acesta am scris, eu şi fratele meu Părintele Ioan ajutaţi şi de Domnii I. Hondrosom şi Puliu Cuvati, ambii din Samarina, o cărticică bisericéscă numită „Conserviciul Divin,” care s’a tipărit cu cheltueala „Societăţii de Cultura Macedo-Română,” în dialect. La întórcere, pe la 20 Martie 1880, am vizitat Onorata Legaţiune Română din Constantinopol şi ne-am cunoscut cu Primul Secretar al Legaţiunei Dl. Dr. M. Obodinar.

Numirea mea ca institutor român la Perivole

Chiar în aceeaşi primăvară (1880) Dl. Ap. Margarit, inspectorul general al şcólelor şi bisericelor româneşti din Turcia, m’a numit institutor şcólei române din Perivole. De acum începe Clerul fanariot să se mânie şi să erite în contra mea ca feara!

În timpul iernii m’am pogorât cu familiile românilor la Veleştin (Thesalia) şi am dischis şcólă română pentru prima óră acolo. Am avut 35 elevi cu eleve şi, din umila mea subvenţiune, 50 de lei lunar, plătiam chiria şcólei şi cumpăram lemne pentru încălzit, condeie şi crete pentru elevii sâraci. Citiam şi prin casele aromânilor româneşte, că la biserică nu puteam nici greceşte să citesc. Vestia, că am dischis şcólă românească la Veleştin, patria lui Riga Ferea, ca un trâsnet căzu peste Mitropolitul din Volo, Prea Sfântul Grigorie, care a început să trimită scrisori, mai nainte cu sfaturi câtre Celnicazii aromâni, ca să nu-şi tremită copiii lor la şcóla română, apoi amininţări că-i va afurisi şi-i va blestema, de nu-L vor asculta. Cu tóte acestea cu şcóla am urmat regulat până la Aprilie 1881, pe când m’am întors cu familiile la Perivole, unde au început să ne ameninţe andarţii greci. Cu chiu, cu vai am trecut şi vara asta bine cu şcóla şi cu citirea românéscă prin casele aromânilor. Tómna iar am redischis şcóla din Veleştin şi mi-au venit peste 40 de elevi şi eleve.
Parteneri: Proiect Avdela Neamunit Independenta Pindului 1917 Predania