Context
Renaşterea politică a Principatelor Române, consacrată pe baze naţionale de acelaşi tractat din Paris, a contribuit, la rândul său, la deşteptarea solidarităţii etnice dintre acei Români din Turcia şi cei de aici, ce isbutiseră să-şi creeze un aşezământ în condiţiuni de trăinicie şi de desvoltare. /Ministerul afacerilor străine, Documente diplomatice, Afacerile Macedoniei, Conflictul Greco-Român 1905, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1905/
10 Denunțarea convențiunei comerciale și a protocolului anexat
No. 1
MINISTRUL AFACERILOR STRINE
Către E.S. D-nul Rhallys, preşedintele Consiliului, Minstru de Finanţe şi Ministru ad interim al Afacerilor Străine al Greciei.
(TRADUCERE)
No.219C
Bucureşti 21 Septembrie / 4 Octombrie 1905.
Domnule Preşedinte al Consiliului de Miniştri,
Având în vedere absenţa simultană a reprezentanţilor diplomatici al Greciei la Bucureşti şi al României la Atena, am onoarea de a mă adresa dea dreptul Excelenţei Voastre pentru a O informa că Guvernul Regal a hotărât în vederea punerei în vigoare a noului tarif vamal adoptat de către Corpurile legiuitoare ale României, în şedinţele lor de la 18 şi 19 Aprilie din anul trecut, să denunţe la data de 1 Octombrie anul curent, şi conform cu articolul III al ei, Convenţiunea de comerciu încheiată între Grecia şi România la 19 Decembrie 1900, precum şi Protocolul anexat la zisa Convenţiune.
Efectele convenţiunei vor înceta deci la data de 1 Iulie 1906.
Primiţi, etc.
(s) GENERALUL LAHOVARY.
No. 2
E.S. D-nul D.G. RHALLYS PREŞEDINTE AL CONSILIULUI, MINISTRU DE FINANCE ŞI MINISTRU ad-interim AL AFACERILOR STRĂINE AL GRECIEI.
(TRADUCERE)
No.13877
Atena 27 Septembrie/10 Octombrie.
Domnule Ministru,
Am primit ieri nota ce Excelenţa Voastră a binevoit a-mi adresa din Bucureşti la 21 Septembrie/4 Octombrie, pentru a mă informa că Guvernul Regal a hotărât „în vederea punerei în vigoare a noului tarif vamal, adoptat de către Corpurile legiuitoare al e româniei în şedinţele lor de la 18 şi 19 Aprilie din anul trecut, să denunţe la data de 1 Octombrie(stil vechiu) anul curent şi conform art. III al ei, Convenţiunea de comerciu încheiată între Grecia şi România la 19 Decembrie 1900, precum şi Protocolul anexat la zisa Convenţiune.
Luând act de denunţarea formulată în nota precitată a Excelenţei Voastre, întru ce priveşte încetarea efectelor Convenţiei de comerciu, trebuie în acelaşi timp să susţin că starea de lucruri stabilită prin Protocolul din 1900 nu ar putea face obiectul unei denunţări.
Recunoaşterea persoanelor morale (juridice) nu ar putea fi efemeră nici subordonată aplicărei unei Convenţiuni de comerciu, a cărei durată fusese fixată pentru un termen (minimum) de doi ani şi trei luni; de altfel art. III al Convenţiunei Greco-Române nu prevede decât denunţarea eventuală a Convenţiunei.
Recunoaşterea personalităţei juridice a instituţiilor eclesiastice şi şcolare greceşti, stabilite în România, a fost, atât în 1896 cât şi în 1900 obiectul a unor lungi şi laborioase negocieri cari au sfârşit prin semnarea Protocolului din 1900.
Acest Protocol, recunoscând definitiv ca persoane morale (juridice) bisericile greceşti cuprinse în lista anexată la el, n’a făcut decât să sancţioneze o stare de lucruri preexistentă şi recunoscută deja prin jurisprudenţa Curţei de Casaţie a României şi astfel a rezolvat, in infinitum, această chestiune dezbătută timp de ani îndelungaţi între cele două ţări.
Aşa dar, Domnule Ministru, Guvernul elin consideră ca nefundată denunţarea Protocolului din 19 Decembrie 1900, care constitue un acord diplomatic independent de Convenţiunea de comerciu de la aceiaşi dată şi ale cărei efecte nu ar putea fi mărginite la un termen oare-care, nici anulate prin faptul unei denunţări.
Primiţi, etc.
Preşedintele Consiliului de Miniştri,
Ministru al Afacerilor Străine.
(s) D.G. RHALLYS
No. 3
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
Către E.S. D-nul Rhallys, preşedintele Consiliului, Ministru de Finanţe şi Ministru ad interim al Afacerilor Străine al Greciei.
(TRADUCERE)
No.18825
Bucureşti 18/31 Octombrie 1905.
Domnule Preşedinte al Consiliului de Miniştri,
Am primit nota cu data de 27 Septembrie/10 Octombrie 1905, ce Excelenţa Voastră a binevoit a-mi adresa, ca răspuns la aceea prin care am avut onoarea de a-i denunţa, cu începere de la 1 Octombrie 1905 (stil vechiu), a Convenţiunei de comerciu încheiată între România şi Grecia la data de 19 Decembrie 1900, precum şi a Protocolului anexat la zisa Convenţiune.
Luând act de denunţarea Convenţiunei de comerciu, Excelenţa Voastră, îmi face onoarea de a-mi declara că – după părerea Sa – starea de lucruri stabilită prin Protocol nu ar putea face obiectul unei denunţări, „recunoaşterea persoanelor morale (juridice) neputând fi efemeră nici sub-ordonată aplicărei unei Convenţiuni de comerciu de o durată mărginită,” şi Protocolul recunoscând definitiv, adică in infinitum, ca persoane morale (juridice) bisericile greceşti coprinse în lista anexată la el; acest Protocol ne făcând de altfel decât a sancţiona o stare de lucruri preexistentă şi deja recunoscută prin jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie română.
Am onoarea a răspunde Excelenţei Voastre că Guvernul Regal nu ar putea împărtăşi nici de cum modul Său de a vedea.
Admiţând că recunoaşterea bisericilor greceşti ca persoane morale, conţinută în Protocol, nu este nici efemeră nici subordonată aplicărei Convenţiunei de comerciu şi că, în acest sens, a fost spus că ele erau recunoscute definitiv de către Guvernul român şi că atunci când Convenţiunea de comerciu, - după expirarea termenului de nouă luni cu începere de la denunţare, va fi încetat de a produce efectele sale, aceste biserici vor înceta ipso facto de a se bucura de personalitatea civilă care le-a fost recunoscută. Nu urmează însă de aci că Guvernul Regal să nu poată, dacă crede că interesul Statului Român o cere, să retragă, la un moment dat, tuturor sau unei părţi din aceste stabilimente publice beneficiul unei părţi din aceste stabilimente publice beneficul personalităţei civile ce le acordase.
Excelenţa Voastră nu e în necunoştinţă de faptul că persoanele morale (juridice) nu există decât prin efectul legilor ţărei în care sunt constituite; ca existenţa ce le-a fost conferită printr-o lege le poate fi retrasă printr’o altă măsură legislativă; că dreptul, de a modifica în această privinţă starea legislaţiunei, este un atribut al Suveranităţii fiecărui Stat; că se pot cita nenumărate precedente în cea mai mare parte a ţărilor Europei cari au modificat radical legislaţiunea lor în aceste materii şi au retras personalitatea civilă la o mulţime de congregaţiuni de ordin religios şi altor persoane morale străine sau naţionale cari se bucuraseră de aceea personalitate timp de veacuri îndelungate.
Ne rezervăm deci completa noastră libertate de acţiune şi vom uza de dreptul nostru de suveranitate, după împrejurări, printre cari evident vom fi nevoiţi a prenumera chipul în care aiurea Românii vor putea sau nu să aibă organizaţiuni pentru a se ruga în limba română.
Aducând cea ce precede la cunoştinţa Excelenţei Voastre, o rog să binevoiască a primi, etc.
(s) GENERALUL LAHOVARY.
No. 4
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
către Reprezentanţii Români în străinătate.
Bucureşti, 19 Octombrie/1 Noiembrie 1905.
Prin telegrama mea No.... v’am adus la cunoştinţă că am denunţat Convenţiunea de comerciu din 1900, care ne leagă cu statul grecesc, precum şi Protocolul anexat la această Convenţiune. Aveţi, de sigur, în arhivele Legaţiunei textul acestei convenţiuni şi al acestui Protocol şi Vă puteţi asigura că prin art. IV al acestui act, Protocolul n’a putut avea fiinţă decât prin ratificarea acordată însăşi Convenţiunei.
Vă trimit aci alăturat copia scrisoarei pe care am adresat-o Excelenţei Sale Preşedintelui Consiliului de Miniştri elin, D-nul Rhallys, spre a’i comunica denunţarea Convenţiunei şi al Protocolului, precum şi copia scrisoarei prin care Excelenţa Sa D-nul Rhallys, răspunde de primire şi ia act de denunţarea Convenţiunei şi Protocolului, protestând însă în potriva denunţărei Protocolului, care după părerea sa, nu poate fi denunţat, ceea ce ar stabili teoria neobişnuită a unui act diplomatic perpetu încheiat între cele două ţări.
Vă trimit copie de pe răspunsul ce am dat Excelenţei Sale D-nul Rhallys, spre a respinge această pretenţiune şi în acest răspuns veţi găsi punctul nostru de vedere exprimat într’un mod cu totul precis şi juridic. Veţi putea uza de aceste acte în convorbirile ce veţi avea în această privinţă cu Miniştrii Guvernului pe lângă care sunteţi acreditat.
Scopul acestor instrucţiuni nu este numai de a Vă pune în curent cu acest diferend diplomatic, accesor conflictului care s’a ridicat între Grecia şi noi, ci au drept obiect a Vă cere să lucraţi din vreme contra unei eventualităţi care ne-ar fi tot o dată prejudiciabilă şi neplăcută.
Suntem informaţi că d-nul Rhallys a manifestat intenţiunea de a voi să supună acest punct litigios special înaintea tribunalului arbitral de la Haga, mărginind, fireşte, dezbaterile la chestiunea specială a Protocolului şi înlăturând adevărata şi grava chestiune care dezbină în acest moment pe Grecia de România: persecuţiunea prin cea mai odioasă violenţă exercitată de către agenţii de tot felul ai elenismului în potriva conaţionalilor români cărora Regatul le-a luat apărarea.
Noi nu suntem obligaţi prin Convenţiunea de la Haga din 1899 de a primi arbitragiul şi nu o vom face, pentru că chestiunea nu va putea fi pusă în întregimea ei înaintea acestui tribunal suprem, să că o desbatere limitată nu ar putea conveni intereselor morale şi materiale ale Statului Român, a căruia onoare şi interese esenţiale sunt angajate în această luptă.
Vă rog, deci, a face să reiasă în faţa Guvernului pe lângă care sunteţi acreditat valoarea motivului pentru care am refuza, la un caz eventual arbitragiul. Noi nu putem admite ca un tribunal să se poată rosti asupra temeiniciei dreptului nostru suveran de a desfiinţa oare cari instituţiuni străine stabilite pe teritoriul nostru, desfiinţare de care s’ar putea plânge Grecia, pe câtă vreme acelaşi tribunal nu ar putea să asculte plângerile noastre pentru asasinatele şi devastările săvârşite de Greci şi de Mitropoliţii Greci împotriva preoţilor, conaţionalilor şi bisericilor româneşti, nici pentru persecuţiunea exercitată de către Patriarhul Ecumenic în potriva preoţilor români din Turcia în scopul politic de a servi interesele elenismului.
Guvernul ştie că noi nu avem dreptul obligator; pentru a ne forţa la acesta, dânsul se va sili de a obţine intervenţia amicală a Marilor Puteri din Europa cari ne-ar sfătui să-l prindem.
Cred că se va înţelege lesne că, fiind dată deosebirea esenţială a plângerilor noastre aşa cum se vede mai sus, ori care Guvern străin care ar interveni spre a ne consilia arbitragiul, ar lua de fapt partea Greciei în potriva noastră într’o chestiune în care acţiunea Guvernului grecesc nu s’a dat îndărăt de la fapte criminale şi într’un conflict care interesează la cel mai înalt grad neamul şi Regatul Român.
Vă atrag atenţiunea cu totul specială asupra acestei declaraţiuni, pe care trebue s’o prezentaţi cu toată iscusinţa şi tactul necesar, dar cu o hotărâre care să nu lase nici o îndoială asupra gravităţei ce conflictul are pentru noi şi asupra sentimentelor ce ar provoca în România orice aparenţă de intervenţiune a Puterilor în favoarea Greciei.
Vă mai rog de a ve pătrunde bine de sensul scrisoarei mele către D-nul Rhallys, ca răspuns la protestarea sa, şi în care veţi găsi interpretarea leală şi dreaptă a textului Protocolului în chestiune, şi afirmarea dreptului nostru suveran de a regula prin legi interioare chestiunile de existenţă a instituţiunilor şi persoanelor juridice, a căror confirmare o veţi găsi în faptele cari s’au petrecut în mai multe ţări mari din Europa.
Primiţi, etc.
(s) GENERALUL LAHOVARY.
No. 5
E.S. D-nul D.G. RHALLYS PREŞEDINTE AL CONSILIULUI, MINISTRU DE FINANCE ŞI MINISTRU ad-interim AL AFACERILOR STRĂINE AL GRECIEI.
(TRADUCERE)
Atena 9 Noembrie 1905.
Domnule Ministru,
Am avut onoarea de a primi nota, pe care Excelenţa Voastră a binevoit a-mi adresa cu data de 18/31 Octombrie, drept răspuns la nota mea din 27 Septembrie (10 Octombrie), prin care arătăm că Protocolul din 19 Decembrie 1900, constituind un acord diplomatic independent de Convenţinea de comerciu, n’ar putea fi obiectul unei denunţări, nici a înceta de a-şi produce efectele în urma unei denunţări.
Excelenţa Voastră mi-a făcut onoarea de a mă informa că Guvernul Regal al României nu împărtăşeşte de loc părerea mea; că admiţând că prin denunţarea Convenţiunei de comerciu, Protocolul din 19 Decembrie 1900 n’ar fi încetat de a’şi produce efectele şi că bisericile greceşti nu vor înceta „ipso facto” de a se bucura de personalitatea civilă, care le-a fost recunoscută, Guvernul român va putea, totuşi, dacă interesul Statului o cere, retrage, la un moment dat şi după expirarea termenului de 9 luni de la denunţarea Convenţiunei de comerciu, la toate sau la parte din stabilimentele publice, dreptul ce le-a fost acordat de a beneficia de personalitate civilă.
Admiţând că persoanele morale (juridice) nu există decât prin efectul unei legi, Excelenţa Voastră va binevoi a recunoaşte că nu este mai puţin adevărat că Protocolul din 19 Decembrie 1900, independent de Convenţiunea de comerciu şi, prin urmare, neputând fi denunţat (a se vedea articolul III), constituie un act diplomatic contractul fără scadenţă, ale cărei efecte nu vor putea înceta decât cu consimţământul celor două Părţi cari au contribuit la încheierea lui, principiu recunoscut şi stabilit de Areopagul European în Conferenţa de la Londra din 1871 (a se vedea I-ul Protocol).
Atunci când prin Protocolul din 19 Decembrie 1900, personalitatea juridică a instituţiunilor eline existente „ab antiquo” în România le-a fost în mod definitiv recunoscută, legea votată de corpurile Legiuitoare române nu făcea decât să sancţioneze înţelegerea intervenită între cele două State, formulată în acest protocol, şi nu le instituă persoane morale (juridice) prin însăşi puterea suverană a Statului, pentru ca existenţa lor să le poată fi retrasă, ulterior, printr’o altă măsură legislativă.
Pentru ca această existenţă să le poată fi retrasă, ar trebui în această circumstanţă, în mod egal, concursul voinţei celui alt Stat contractant, care a contribuit la faptul că, această existenţă, de care instituţiile eline erau deja beneficiare, să le fie recunoscută în mod definitiv.
De almintrelea, scopul final care şi l-a propus Protocolul din 1900, prin recunoaşterea personalităţei civile a instituţiunilor eclesiastice şi şcolare în chestiune, era de a asigura acestor instituţiuni într’un mod necontestat şi pentru totdeauna, dreptul de a se bucura de bunurile imobile cari le aparţineau deja, legitimitatea liberei lor funcţionări nefiind nici o dată pusă în dubiu.
Excelenţa voastră va bine-voi a conveni că, capacitatea de a poseda proprietăţi, care a fost astfel recunoscută ziselor instituţii eline, nu le poate fi retrasă, starea de lucruri stabilită de Protocolul din 1900, fiind în toate punctele garantată de principiul, proclamat în Constituţiunea română, al inviolabilităţei drepturilor câştigate, stare de lucruri deja sancţionată de o jurisprudenţă constantă a Curţei de Casaţiune din România.
Excelenţa Voastră cunoaşte că, în virtutea art. 1 din Constituţiunea elină, practica externă a tuturor cultelor este asigurată în Grecia tuturor, fără distincţiune de naţionalitate, şi că fiecare se bucură de deplină libertate de a se ruga după ritul său sub protecţiunea legilor, astfel cum o atestă existenţa în ţară a bisericilor de ori-ce comuniune.
Binevoiţi, etc.
Ministru al Afacerilor Străine.(s) D.G. RHALLYS
No. 6
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
Către E.S. D-nul Rhallys, preşedintele Consiliului, Ministru de Finanţe şi Ministru ad interim al Afacerilor Străine al Greciei.
(TRADUCERE)
No.18825
Bucureşti 7/ 20 Octombrie 1905.
Domnule Preşedinte al Consiliului de Miniştri,
Am primit nota din 9 Noembrie 1905, cu No.15.358, pe care Excelenţa Voastră mi-a făcut onoarea a-mi adresa, drept răspuns la nota mea cu data din 18 Octombrie 1905, privitoare la denunţarea Protocolului din 19 Decembrie 1900 şi la situaţiunea viitoare a Comunităţilor eline, a căror existenţă a fost recunoscută prin acest act diplomatic.
Excelenţa Voastră bine-voieşte a-mi face cunoscut că, după părerea Sa, zisul Protocol este un act diplomatic independent de Convenţinea de comerciu prin care Guvernul român s’ar fi legat „in infinitum” prin concursul voinţei celuilalt Stat contractant, care a contribuit ca existenţa, de care Comunităţile eline erau deja beneficiare, să le fie recunoscută în mod definitiv.
Guvernul Regal nu poate decât să menţină pur şi simplu primele sale declaraţiuni atingând această chestiune. Protocolul din 19 Decembrie 1900 ne este, după cum Excelenţa Voastră binevoieşte a afirma, un act independent de Convenţinea de comerciu, încheiată între cele două Ţări, ci este o simplă anexă (art. IV al Convenţiunei), semnată în aceiaşi zi de Plenipotenţiarii, celor două Părţi, supusă votului Parlamentului român împreună cu Convenţiunea, sancţionată şi promulgată prin acelaşi decret de M.S. Regele, şi prin nici o clauză nu conţine prohibiţiunea, pentru una din înaltele Părţi contractante, de a-l denunţa.
Teoria perpetuităţei recunoaşterei persoanelor juridice, făcută printr’un act diplomatic, nu ar putea să-şi găsească aplicarea decât în cazul când această recunoaştere ar face parte din clauzele unui tractat perpetu, prin natura sa, precum acela care ar consacra o anexare de teritoriu şi prin care Statul, care consimte la această cesiune, ar stipula recunoaşterea personalităţei juridice a unor instituţiuni existente pe teritoriul anexat.
Este evident că, atâta timp cât Statul , căruia cesiunea i-a fost consimţită, continuă a poseda teritoriul care i-a fost încorporat, nu poate să se desrobească, prin cale de denunţare, de obligaţiunea pe care a acceptat-o şi care este una din condiţiunile achiziţiunei teritoriale făcute. Dar nu am trebuinţă a insista pe lângă Excelenţa Voastră asupra punctului cum că nu este nici o analogie între această ipoteză şi cazul care ne ocupă în momentul de faţă.
Faptul pe care Excelenţa Voastră binevoieşte a-l releva, cum că instituţiunile eline recunoscute prin Protocol se bucurau „ab antiquo” de personalitate civilă în România şi că Înalta Curte de Casaţie română recunoscuse existenţa lor juridică, nu poate în nici un mod să influenţeze asupra soluţiunei care face obiectul acestei discuţiuni.
Comunităţile eline fondate în România, precum şi toate instituţiile similare române sau străine, nu se bucurau de beneficiul personalităţei juridice decât prin efectul unor legi interioare ale ţărei, cari sunt de domeniul exclusiv al Suveranităţei naţionale.
Faptul că personalitatea lor juridică le-a fost recunoscută prin Protocolul din 19 Decembrie, le-a făcut să iasă din domeniul Suveranităţei naţionale şi a aşezat existenţa lor sub garanţia unui acord diplomatic pentru tot timpul cât acest aranjament ar rămâne în vigoare; însă din ziua în care, prin efectul unei denunţări, Protocolul va fi încetat de a fi obligatoriu pentru cele două Înalte Părţi contractante, instituţiile eline de mai sus, se vor regăsi aşezate sub regimul de drept comun, adică supuse în mod exclusiv imperiului legilor interne ale Statului român, care va rămâne singur judecător al chestiunei de a se şti dacă este sau nu motiv de a continua a le recunoaşte existenţa lor juridică.
Astfel, un tarif vamal, consolidat printr’un tractat de comerciu, rămâne sustras, pentru toată durata acordului internaţional, posibilitatea unei schimbări unilaterale, dar îndată ce, prin efectul unei denunţări, tractatul încetează de a fi în vigoare, Statul, care acordase consolidarea, reia întreaga sa libertate de acţiune şi poate introduce pentru viitor ori ce modificaţiune i-ar conveni.
Constituţiunea română garantează în adevăr, după cum Excelenţa Voastră îmi face onoarea de a’mi aminti, inviolabilitatea dreptului de proprietate, dar acest principiu, care se găseşte în legislaţiunile tuturor ţărilor civilizate n-a făcut niciodată vreun obstacol drepturilor de cari s’au servit în mod succesiv toate Statele europene, spre a retrage personalitate civilă persoanelor (juridice), a căror existenţă nu le mai părea compactibilă cu interesele Statului şi de a da bunurile acestor comunităţi vre-o altă destinaţiune: lichidaţiunea ce urmează, în momentele de faţă, în Franţa, a patrimoniului Congregaţiunilor, cărora autorizaţiunea, odinioară acordată, le-a fost retrasă, ne dă un exemplu actual între atâtea altele mai vechi.
Terminând, nu pot de cât să repet Excelenţei Voastre că, din ziua în care Guvernul Regal îşi va fi recăpătat libertatea sa de acţiune cu privire la instituţiile eline existând pe teritoriul Regatului atitudinea sa faţă de ele se va regula după atitudinea Guvernului şi Poporului elin în chestiunea, care a rănit aşa de profund drepturile sfinte ale umanităţei şi sentimentul naţional al Poporului român.
Binevoiţi, etc.
(s) GENERALUL LAHOVARY.
Sursa: Ministerul afacerilor străine, Documente diplomatice, Afacerile Macedoniei, Conflictul Greco-Român 1905, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1905.
MINISTRUL AFACERILOR STRINE
Către E.S. D-nul Rhallys, preşedintele Consiliului, Minstru de Finanţe şi Ministru ad interim al Afacerilor Străine al Greciei.
(TRADUCERE)
No.219C
Bucureşti 21 Septembrie / 4 Octombrie 1905.
Domnule Preşedinte al Consiliului de Miniştri,
Având în vedere absenţa simultană a reprezentanţilor diplomatici al Greciei la Bucureşti şi al României la Atena, am onoarea de a mă adresa dea dreptul Excelenţei Voastre pentru a O informa că Guvernul Regal a hotărât în vederea punerei în vigoare a noului tarif vamal adoptat de către Corpurile legiuitoare ale României, în şedinţele lor de la 18 şi 19 Aprilie din anul trecut, să denunţe la data de 1 Octombrie anul curent, şi conform cu articolul III al ei, Convenţiunea de comerciu încheiată între Grecia şi România la 19 Decembrie 1900, precum şi Protocolul anexat la zisa Convenţiune.
Efectele convenţiunei vor înceta deci la data de 1 Iulie 1906.
Primiţi, etc.
(s) GENERALUL LAHOVARY.
No. 2
E.S. D-nul D.G. RHALLYS PREŞEDINTE AL CONSILIULUI, MINISTRU DE FINANCE ŞI MINISTRU ad-interim AL AFACERILOR STRĂINE AL GRECIEI.
(TRADUCERE)
No.13877
Atena 27 Septembrie/10 Octombrie.
Domnule Ministru,
Am primit ieri nota ce Excelenţa Voastră a binevoit a-mi adresa din Bucureşti la 21 Septembrie/4 Octombrie, pentru a mă informa că Guvernul Regal a hotărât „în vederea punerei în vigoare a noului tarif vamal, adoptat de către Corpurile legiuitoare al e româniei în şedinţele lor de la 18 şi 19 Aprilie din anul trecut, să denunţe la data de 1 Octombrie(stil vechiu) anul curent şi conform art. III al ei, Convenţiunea de comerciu încheiată între Grecia şi România la 19 Decembrie 1900, precum şi Protocolul anexat la zisa Convenţiune.
Luând act de denunţarea formulată în nota precitată a Excelenţei Voastre, întru ce priveşte încetarea efectelor Convenţiei de comerciu, trebuie în acelaşi timp să susţin că starea de lucruri stabilită prin Protocolul din 1900 nu ar putea face obiectul unei denunţări.
Recunoaşterea persoanelor morale (juridice) nu ar putea fi efemeră nici subordonată aplicărei unei Convenţiuni de comerciu, a cărei durată fusese fixată pentru un termen (minimum) de doi ani şi trei luni; de altfel art. III al Convenţiunei Greco-Române nu prevede decât denunţarea eventuală a Convenţiunei.
Recunoaşterea personalităţei juridice a instituţiilor eclesiastice şi şcolare greceşti, stabilite în România, a fost, atât în 1896 cât şi în 1900 obiectul a unor lungi şi laborioase negocieri cari au sfârşit prin semnarea Protocolului din 1900.
Acest Protocol, recunoscând definitiv ca persoane morale (juridice) bisericile greceşti cuprinse în lista anexată la el, n’a făcut decât să sancţioneze o stare de lucruri preexistentă şi recunoscută deja prin jurisprudenţa Curţei de Casaţie a României şi astfel a rezolvat, in infinitum, această chestiune dezbătută timp de ani îndelungaţi între cele două ţări.
Aşa dar, Domnule Ministru, Guvernul elin consideră ca nefundată denunţarea Protocolului din 19 Decembrie 1900, care constitue un acord diplomatic independent de Convenţiunea de comerciu de la aceiaşi dată şi ale cărei efecte nu ar putea fi mărginite la un termen oare-care, nici anulate prin faptul unei denunţări.
Primiţi, etc.
Preşedintele Consiliului de Miniştri,
Ministru al Afacerilor Străine.
(s) D.G. RHALLYS
No. 3
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
Către E.S. D-nul Rhallys, preşedintele Consiliului, Ministru de Finanţe şi Ministru ad interim al Afacerilor Străine al Greciei.
(TRADUCERE)
No.18825
Bucureşti 18/31 Octombrie 1905.
Domnule Preşedinte al Consiliului de Miniştri,
Am primit nota cu data de 27 Septembrie/10 Octombrie 1905, ce Excelenţa Voastră a binevoit a-mi adresa, ca răspuns la aceea prin care am avut onoarea de a-i denunţa, cu începere de la 1 Octombrie 1905 (stil vechiu), a Convenţiunei de comerciu încheiată între România şi Grecia la data de 19 Decembrie 1900, precum şi a Protocolului anexat la zisa Convenţiune.
Luând act de denunţarea Convenţiunei de comerciu, Excelenţa Voastră, îmi face onoarea de a-mi declara că – după părerea Sa – starea de lucruri stabilită prin Protocol nu ar putea face obiectul unei denunţări, „recunoaşterea persoanelor morale (juridice) neputând fi efemeră nici sub-ordonată aplicărei unei Convenţiuni de comerciu de o durată mărginită,” şi Protocolul recunoscând definitiv, adică in infinitum, ca persoane morale (juridice) bisericile greceşti coprinse în lista anexată la el; acest Protocol ne făcând de altfel decât a sancţiona o stare de lucruri preexistentă şi deja recunoscută prin jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie română.
Am onoarea a răspunde Excelenţei Voastre că Guvernul Regal nu ar putea împărtăşi nici de cum modul Său de a vedea.
Admiţând că recunoaşterea bisericilor greceşti ca persoane morale, conţinută în Protocol, nu este nici efemeră nici subordonată aplicărei Convenţiunei de comerciu şi că, în acest sens, a fost spus că ele erau recunoscute definitiv de către Guvernul român şi că atunci când Convenţiunea de comerciu, - după expirarea termenului de nouă luni cu începere de la denunţare, va fi încetat de a produce efectele sale, aceste biserici vor înceta ipso facto de a se bucura de personalitatea civilă care le-a fost recunoscută. Nu urmează însă de aci că Guvernul Regal să nu poată, dacă crede că interesul Statului Român o cere, să retragă, la un moment dat, tuturor sau unei părţi din aceste stabilimente publice beneficiul unei părţi din aceste stabilimente publice beneficul personalităţei civile ce le acordase.
Excelenţa Voastră nu e în necunoştinţă de faptul că persoanele morale (juridice) nu există decât prin efectul legilor ţărei în care sunt constituite; ca existenţa ce le-a fost conferită printr-o lege le poate fi retrasă printr’o altă măsură legislativă; că dreptul, de a modifica în această privinţă starea legislaţiunei, este un atribut al Suveranităţii fiecărui Stat; că se pot cita nenumărate precedente în cea mai mare parte a ţărilor Europei cari au modificat radical legislaţiunea lor în aceste materii şi au retras personalitatea civilă la o mulţime de congregaţiuni de ordin religios şi altor persoane morale străine sau naţionale cari se bucuraseră de aceea personalitate timp de veacuri îndelungate.
Ne rezervăm deci completa noastră libertate de acţiune şi vom uza de dreptul nostru de suveranitate, după împrejurări, printre cari evident vom fi nevoiţi a prenumera chipul în care aiurea Românii vor putea sau nu să aibă organizaţiuni pentru a se ruga în limba română.
Aducând cea ce precede la cunoştinţa Excelenţei Voastre, o rog să binevoiască a primi, etc.
(s) GENERALUL LAHOVARY.
No. 4
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
către Reprezentanţii Români în străinătate.
Bucureşti, 19 Octombrie/1 Noiembrie 1905.
Prin telegrama mea No.... v’am adus la cunoştinţă că am denunţat Convenţiunea de comerciu din 1900, care ne leagă cu statul grecesc, precum şi Protocolul anexat la această Convenţiune. Aveţi, de sigur, în arhivele Legaţiunei textul acestei convenţiuni şi al acestui Protocol şi Vă puteţi asigura că prin art. IV al acestui act, Protocolul n’a putut avea fiinţă decât prin ratificarea acordată însăşi Convenţiunei.
Vă trimit aci alăturat copia scrisoarei pe care am adresat-o Excelenţei Sale Preşedintelui Consiliului de Miniştri elin, D-nul Rhallys, spre a’i comunica denunţarea Convenţiunei şi al Protocolului, precum şi copia scrisoarei prin care Excelenţa Sa D-nul Rhallys, răspunde de primire şi ia act de denunţarea Convenţiunei şi Protocolului, protestând însă în potriva denunţărei Protocolului, care după părerea sa, nu poate fi denunţat, ceea ce ar stabili teoria neobişnuită a unui act diplomatic perpetu încheiat între cele două ţări.
Vă trimit copie de pe răspunsul ce am dat Excelenţei Sale D-nul Rhallys, spre a respinge această pretenţiune şi în acest răspuns veţi găsi punctul nostru de vedere exprimat într’un mod cu totul precis şi juridic. Veţi putea uza de aceste acte în convorbirile ce veţi avea în această privinţă cu Miniştrii Guvernului pe lângă care sunteţi acreditat.
Scopul acestor instrucţiuni nu este numai de a Vă pune în curent cu acest diferend diplomatic, accesor conflictului care s’a ridicat între Grecia şi noi, ci au drept obiect a Vă cere să lucraţi din vreme contra unei eventualităţi care ne-ar fi tot o dată prejudiciabilă şi neplăcută.
Suntem informaţi că d-nul Rhallys a manifestat intenţiunea de a voi să supună acest punct litigios special înaintea tribunalului arbitral de la Haga, mărginind, fireşte, dezbaterile la chestiunea specială a Protocolului şi înlăturând adevărata şi grava chestiune care dezbină în acest moment pe Grecia de România: persecuţiunea prin cea mai odioasă violenţă exercitată de către agenţii de tot felul ai elenismului în potriva conaţionalilor români cărora Regatul le-a luat apărarea.
Noi nu suntem obligaţi prin Convenţiunea de la Haga din 1899 de a primi arbitragiul şi nu o vom face, pentru că chestiunea nu va putea fi pusă în întregimea ei înaintea acestui tribunal suprem, să că o desbatere limitată nu ar putea conveni intereselor morale şi materiale ale Statului Român, a căruia onoare şi interese esenţiale sunt angajate în această luptă.
Vă rog, deci, a face să reiasă în faţa Guvernului pe lângă care sunteţi acreditat valoarea motivului pentru care am refuza, la un caz eventual arbitragiul. Noi nu putem admite ca un tribunal să se poată rosti asupra temeiniciei dreptului nostru suveran de a desfiinţa oare cari instituţiuni străine stabilite pe teritoriul nostru, desfiinţare de care s’ar putea plânge Grecia, pe câtă vreme acelaşi tribunal nu ar putea să asculte plângerile noastre pentru asasinatele şi devastările săvârşite de Greci şi de Mitropoliţii Greci împotriva preoţilor, conaţionalilor şi bisericilor româneşti, nici pentru persecuţiunea exercitată de către Patriarhul Ecumenic în potriva preoţilor români din Turcia în scopul politic de a servi interesele elenismului.
Guvernul ştie că noi nu avem dreptul obligator; pentru a ne forţa la acesta, dânsul se va sili de a obţine intervenţia amicală a Marilor Puteri din Europa cari ne-ar sfătui să-l prindem.
Cred că se va înţelege lesne că, fiind dată deosebirea esenţială a plângerilor noastre aşa cum se vede mai sus, ori care Guvern străin care ar interveni spre a ne consilia arbitragiul, ar lua de fapt partea Greciei în potriva noastră într’o chestiune în care acţiunea Guvernului grecesc nu s’a dat îndărăt de la fapte criminale şi într’un conflict care interesează la cel mai înalt grad neamul şi Regatul Român.
Vă atrag atenţiunea cu totul specială asupra acestei declaraţiuni, pe care trebue s’o prezentaţi cu toată iscusinţa şi tactul necesar, dar cu o hotărâre care să nu lase nici o îndoială asupra gravităţei ce conflictul are pentru noi şi asupra sentimentelor ce ar provoca în România orice aparenţă de intervenţiune a Puterilor în favoarea Greciei.
Vă mai rog de a ve pătrunde bine de sensul scrisoarei mele către D-nul Rhallys, ca răspuns la protestarea sa, şi în care veţi găsi interpretarea leală şi dreaptă a textului Protocolului în chestiune, şi afirmarea dreptului nostru suveran de a regula prin legi interioare chestiunile de existenţă a instituţiunilor şi persoanelor juridice, a căror confirmare o veţi găsi în faptele cari s’au petrecut în mai multe ţări mari din Europa.
Primiţi, etc.
(s) GENERALUL LAHOVARY.
No. 5
E.S. D-nul D.G. RHALLYS PREŞEDINTE AL CONSILIULUI, MINISTRU DE FINANCE ŞI MINISTRU ad-interim AL AFACERILOR STRĂINE AL GRECIEI.
(TRADUCERE)
Atena 9 Noembrie 1905.
Domnule Ministru,
Am avut onoarea de a primi nota, pe care Excelenţa Voastră a binevoit a-mi adresa cu data de 18/31 Octombrie, drept răspuns la nota mea din 27 Septembrie (10 Octombrie), prin care arătăm că Protocolul din 19 Decembrie 1900, constituind un acord diplomatic independent de Convenţinea de comerciu, n’ar putea fi obiectul unei denunţări, nici a înceta de a-şi produce efectele în urma unei denunţări.
Excelenţa Voastră mi-a făcut onoarea de a mă informa că Guvernul Regal al României nu împărtăşeşte de loc părerea mea; că admiţând că prin denunţarea Convenţiunei de comerciu, Protocolul din 19 Decembrie 1900 n’ar fi încetat de a’şi produce efectele şi că bisericile greceşti nu vor înceta „ipso facto” de a se bucura de personalitatea civilă, care le-a fost recunoscută, Guvernul român va putea, totuşi, dacă interesul Statului o cere, retrage, la un moment dat şi după expirarea termenului de 9 luni de la denunţarea Convenţiunei de comerciu, la toate sau la parte din stabilimentele publice, dreptul ce le-a fost acordat de a beneficia de personalitate civilă.
Admiţând că persoanele morale (juridice) nu există decât prin efectul unei legi, Excelenţa Voastră va binevoi a recunoaşte că nu este mai puţin adevărat că Protocolul din 19 Decembrie 1900, independent de Convenţiunea de comerciu şi, prin urmare, neputând fi denunţat (a se vedea articolul III), constituie un act diplomatic contractul fără scadenţă, ale cărei efecte nu vor putea înceta decât cu consimţământul celor două Părţi cari au contribuit la încheierea lui, principiu recunoscut şi stabilit de Areopagul European în Conferenţa de la Londra din 1871 (a se vedea I-ul Protocol).
Atunci când prin Protocolul din 19 Decembrie 1900, personalitatea juridică a instituţiunilor eline existente „ab antiquo” în România le-a fost în mod definitiv recunoscută, legea votată de corpurile Legiuitoare române nu făcea decât să sancţioneze înţelegerea intervenită între cele două State, formulată în acest protocol, şi nu le instituă persoane morale (juridice) prin însăşi puterea suverană a Statului, pentru ca existenţa lor să le poată fi retrasă, ulterior, printr’o altă măsură legislativă.
Pentru ca această existenţă să le poată fi retrasă, ar trebui în această circumstanţă, în mod egal, concursul voinţei celui alt Stat contractant, care a contribuit la faptul că, această existenţă, de care instituţiile eline erau deja beneficiare, să le fie recunoscută în mod definitiv.
De almintrelea, scopul final care şi l-a propus Protocolul din 1900, prin recunoaşterea personalităţei civile a instituţiunilor eclesiastice şi şcolare în chestiune, era de a asigura acestor instituţiuni într’un mod necontestat şi pentru totdeauna, dreptul de a se bucura de bunurile imobile cari le aparţineau deja, legitimitatea liberei lor funcţionări nefiind nici o dată pusă în dubiu.
Excelenţa voastră va bine-voi a conveni că, capacitatea de a poseda proprietăţi, care a fost astfel recunoscută ziselor instituţii eline, nu le poate fi retrasă, starea de lucruri stabilită de Protocolul din 1900, fiind în toate punctele garantată de principiul, proclamat în Constituţiunea română, al inviolabilităţei drepturilor câştigate, stare de lucruri deja sancţionată de o jurisprudenţă constantă a Curţei de Casaţiune din România.
Excelenţa Voastră cunoaşte că, în virtutea art. 1 din Constituţiunea elină, practica externă a tuturor cultelor este asigurată în Grecia tuturor, fără distincţiune de naţionalitate, şi că fiecare se bucură de deplină libertate de a se ruga după ritul său sub protecţiunea legilor, astfel cum o atestă existenţa în ţară a bisericilor de ori-ce comuniune.
Binevoiţi, etc.
Ministru al Afacerilor Străine.(s) D.G. RHALLYS
No. 6
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
Către E.S. D-nul Rhallys, preşedintele Consiliului, Ministru de Finanţe şi Ministru ad interim al Afacerilor Străine al Greciei.
(TRADUCERE)
No.18825
Bucureşti 7/ 20 Octombrie 1905.
Domnule Preşedinte al Consiliului de Miniştri,
Am primit nota din 9 Noembrie 1905, cu No.15.358, pe care Excelenţa Voastră mi-a făcut onoarea a-mi adresa, drept răspuns la nota mea cu data din 18 Octombrie 1905, privitoare la denunţarea Protocolului din 19 Decembrie 1900 şi la situaţiunea viitoare a Comunităţilor eline, a căror existenţă a fost recunoscută prin acest act diplomatic.
Excelenţa Voastră bine-voieşte a-mi face cunoscut că, după părerea Sa, zisul Protocol este un act diplomatic independent de Convenţinea de comerciu prin care Guvernul român s’ar fi legat „in infinitum” prin concursul voinţei celuilalt Stat contractant, care a contribuit ca existenţa, de care Comunităţile eline erau deja beneficiare, să le fie recunoscută în mod definitiv.
Guvernul Regal nu poate decât să menţină pur şi simplu primele sale declaraţiuni atingând această chestiune. Protocolul din 19 Decembrie 1900 ne este, după cum Excelenţa Voastră binevoieşte a afirma, un act independent de Convenţinea de comerciu, încheiată între cele două Ţări, ci este o simplă anexă (art. IV al Convenţiunei), semnată în aceiaşi zi de Plenipotenţiarii, celor două Părţi, supusă votului Parlamentului român împreună cu Convenţiunea, sancţionată şi promulgată prin acelaşi decret de M.S. Regele, şi prin nici o clauză nu conţine prohibiţiunea, pentru una din înaltele Părţi contractante, de a-l denunţa.
Teoria perpetuităţei recunoaşterei persoanelor juridice, făcută printr’un act diplomatic, nu ar putea să-şi găsească aplicarea decât în cazul când această recunoaştere ar face parte din clauzele unui tractat perpetu, prin natura sa, precum acela care ar consacra o anexare de teritoriu şi prin care Statul, care consimte la această cesiune, ar stipula recunoaşterea personalităţei juridice a unor instituţiuni existente pe teritoriul anexat.
Este evident că, atâta timp cât Statul , căruia cesiunea i-a fost consimţită, continuă a poseda teritoriul care i-a fost încorporat, nu poate să se desrobească, prin cale de denunţare, de obligaţiunea pe care a acceptat-o şi care este una din condiţiunile achiziţiunei teritoriale făcute. Dar nu am trebuinţă a insista pe lângă Excelenţa Voastră asupra punctului cum că nu este nici o analogie între această ipoteză şi cazul care ne ocupă în momentul de faţă.
Faptul pe care Excelenţa Voastră binevoieşte a-l releva, cum că instituţiunile eline recunoscute prin Protocol se bucurau „ab antiquo” de personalitate civilă în România şi că Înalta Curte de Casaţie română recunoscuse existenţa lor juridică, nu poate în nici un mod să influenţeze asupra soluţiunei care face obiectul acestei discuţiuni.
Comunităţile eline fondate în România, precum şi toate instituţiile similare române sau străine, nu se bucurau de beneficiul personalităţei juridice decât prin efectul unor legi interioare ale ţărei, cari sunt de domeniul exclusiv al Suveranităţei naţionale.
Faptul că personalitatea lor juridică le-a fost recunoscută prin Protocolul din 19 Decembrie, le-a făcut să iasă din domeniul Suveranităţei naţionale şi a aşezat existenţa lor sub garanţia unui acord diplomatic pentru tot timpul cât acest aranjament ar rămâne în vigoare; însă din ziua în care, prin efectul unei denunţări, Protocolul va fi încetat de a fi obligatoriu pentru cele două Înalte Părţi contractante, instituţiile eline de mai sus, se vor regăsi aşezate sub regimul de drept comun, adică supuse în mod exclusiv imperiului legilor interne ale Statului român, care va rămâne singur judecător al chestiunei de a se şti dacă este sau nu motiv de a continua a le recunoaşte existenţa lor juridică.
Astfel, un tarif vamal, consolidat printr’un tractat de comerciu, rămâne sustras, pentru toată durata acordului internaţional, posibilitatea unei schimbări unilaterale, dar îndată ce, prin efectul unei denunţări, tractatul încetează de a fi în vigoare, Statul, care acordase consolidarea, reia întreaga sa libertate de acţiune şi poate introduce pentru viitor ori ce modificaţiune i-ar conveni.
Constituţiunea română garantează în adevăr, după cum Excelenţa Voastră îmi face onoarea de a’mi aminti, inviolabilitatea dreptului de proprietate, dar acest principiu, care se găseşte în legislaţiunile tuturor ţărilor civilizate n-a făcut niciodată vreun obstacol drepturilor de cari s’au servit în mod succesiv toate Statele europene, spre a retrage personalitate civilă persoanelor (juridice), a căror existenţă nu le mai părea compactibilă cu interesele Statului şi de a da bunurile acestor comunităţi vre-o altă destinaţiune: lichidaţiunea ce urmează, în momentele de faţă, în Franţa, a patrimoniului Congregaţiunilor, cărora autorizaţiunea, odinioară acordată, le-a fost retrasă, ne dă un exemplu actual între atâtea altele mai vechi.
Terminând, nu pot de cât să repet Excelenţei Voastre că, din ziua în care Guvernul Regal îşi va fi recăpătat libertatea sa de acţiune cu privire la instituţiile eline existând pe teritoriul Regatului atitudinea sa faţă de ele se va regula după atitudinea Guvernului şi Poporului elin în chestiunea, care a rănit aşa de profund drepturile sfinte ale umanităţei şi sentimentul naţional al Poporului român.
Binevoiţi, etc.
(s) GENERALUL LAHOVARY.
Sursa: Ministerul afacerilor străine, Documente diplomatice, Afacerile Macedoniei, Conflictul Greco-Român 1905, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1905.
