Context

No. 1
INSTRUCŢIUNI

DIN 11/24 IUNIE 1905, DATE D-LUI I.N. PAPINIU, MINISTRU AL ROMÂNIEI LA ATENA, DE CĂTRE DL. GENERAL LAHOVARY, MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
Bucureşti 11/24 Iunie 1905

Îndată după ce veţi prezenta scrisorile D-voastre de acreditare, veţi binevoi a cere o audienţă Ministrului Afacerilor Străine şi Maestăţii Sale Regelui George, cărora veţi da seamă de impresiunea dureroasă ce poporul român a resimţit prin acţiunea bandelor greceşti cari masacrează pe Românii din Turcia. Totodată veţi atinge şi faptul atitudinei intransigente a Patriarhatului, care, în dispreţul legilor Imperiului Otoman, arată faţă de recunoaşterea drepturilor obţinute de Români o rea voinţă, care agravează pe fiecare zi relaţiunile noastre religiose cu Patriarhul.

Veţi da a înţelege că această situaţiune provoacă în România o astfel de mişcare, încât Guvernul Regal nu va putea să se sustragă mult timp de la presiunea opiniunei publice si că represalii se vor impune.

Populaţiunea grecească care locuieşte în România este numeroasă şi este temere că un boicotagiu al Grecilor, în afacerile de orice fel, să nu devie o chestiune de patriotism pentru Români.

Sperăm că Guvernul elen va înţelege interesul ce are de a modera ideile Patriarhului, care lucrează nu ca un cap religios al ortodoxilor, ci ca cap politic al Elenismului şi care, prin actele sale, slăbeşte sentimentul religios al bunilor creştini. Religiunea ortodoxă admite celebrarea oficiilor în toate limbele. Dacă ceremoniile religioase se fac într’o limbă pe care credinciosul nu o pricepe, ele sunt o formalitate banală, de care s’ar putea lipsi, mai cu seamă dacă dau loc la cheltuieli ce i se par mai mult o sarcină, din momentul ce sufletul seu nu e asociat cu acţiunea preotului.

Cred deci că Patriarhul, opunându-se exerciţiului cultului în limba română, face act de rău părinte al Bisericei ortodoxe şi că procedurile sale, dacă ar reuşi, ar slăbi religiunea al cărui păzitor este.

Guvernul Regal român nu poate accepta multă vreme această situaţiune şi, spre a preveni noui şi grave evenimente, el face apel la bunele oficii ale Guvernului Regal al Greciei, spre a face pe Patriarh să înţeleagă că este folositor pentru ortodoxism ca Prea Sfinţia Sa să lucreze mai multe pentru religiune, al cărei cap este, decât pentru naţionalitatea din care face parte, căci adevăratele interese ale Greciei nu sunt nici în slăbirea sentimentului religios al Românilor din Turcia, nici în persecutarea populaţiunilor creştine din Imperiul Otoman.

Veţi binevoi a face să se observe că chestiunea devine gravă şi că contăm pe bunele sentimente ale Guvernului elen spre a obţine satisfacţiune asupra acestor două puncte:
1) a suprima masacrele şi persecuţiile Grecilor contra Românilor din Turcia
2) a obţine dela Patriarh respectul limbei române în biserici.

Relaţiunile de bună prietenie ale României cu Grecia atârnă de rezultatul pe care Guvernul Greciei va obţine din partea populaţiunilor sale şi din partea Patriarhului. Până atunci, noi depunem, întru cât ne priveşte, toate sforţările noastre spre a înlătura în România represaliile cu cari sunt ameninţaţi Grecii locuitori în ţara noastră.

(s) GENERALUL LAHOVARY.


No. 2
MINISTRUL ROMÂNIEI la Atena
Către Ministrul Afacerilor Străine la Bucureşti.

Conform instrucţiunilor Excelenţei Voastre din 11/24 Iunie curent, am cerut ieri Excelenţei Sale D-lui Rhallys o întrevedere spre a-i face o comunicare de natură urgentă. După înştiinţarea ce a binevoit a-mi da, Excelenţa Sa m’a primit azi la orele 12 ½ la Ministerul Afacerilor Străine.

În chipul cel mai curtenitor care a durat, de altfel, de o parte şi de alta, în tot timpul întrevederei, am început a arăta Excelenţei Sale că sunt însărcinat să fac apel la sentimentele de amiciţie şi la bunele oficii ale Guvernului elenic ca, prin influenţa de care dispune aici şi în Turcia cari doresc să se instruiască şi să se închine în biserică în limba lor maternă.

Auzind acestea, D. Rhallys m’a întrerupt, zicându-mi cu hotărâre: nu recunosc şi nici un Guvern elenic nu va recunoaşte vre-odată revendicările României în Turcia, pentru cuvăntul că acolo nu există element român. Se vede că Guvernul Român – a adăugat Excelenţa Sa – a schimbat politica inaugurată la Abbazia, când recunoscuse dreptatea cauzei noastre.

La acestea, am răspuns că nu noi, dar însuşi Suveranul Turciei a recunoscut prin un act public existenţa elementului român în Imperiul Său, şi o discuţie asupra lui mi se pare de prisos.

Da, replică D-l Rhallys, dar acel act a pus principiul numai, rămâne însă a se căuta şi a se găsi Românii.

Cât despre schimbarea politicei noastre, ce s’ar fi fixat la Abbazia – am continuat eu – nu am cunoştinţă să o fi schimbat noi, de oarece Guvernul român nu face decât să continue să secondeze dorinţele a celor ce voiesc să rămână Români şi, în aceasta, opinia publică a ţărei îi face o datorie de a nu se arăta indiferent, cea ce a făcut şi după Abbazia până acum.

Dar – am zis D-lui Rhallys – nu acesta este propriu zis ceea ce sunt însărcinat a expune Guvernului elenic, cu care voim să trăim în cele mai amicale raporturi şi chiar, în vederea situaţiei noastre respective şi a viitorului, să le strângem şi mai mult. Pentru aceasta însă trebuie să ne explicăm asupra neorânduelilor şi a sistemului de terorizare inaugurat de câteva luni prin bande pornite din Grecia în Turcia, cari, deşi pretextează că ar lupta contra bandelor similare bulgare, masacrează şi continuă a ameninţa pe Românii ce ţin la limba lor.

După cererea sa, am indicat sumar D-lui Rhallys crimele petrecute.
În fine, ca confirmare a sistemului de terorizare contra Românilor ce, prin şcoală şi biserică, caută să-şi păstreze limba, am tradus Excelenţei Sale scrisorile „Apărărei Greco-macedonene” – una cu No. 157 – adresate de capii de bandă Kostas Acritas şi Athalis Buias, D-lui Apostol Hagi-Gogu din Veria, prin care l-au ameninţat pe el şi pe familia sa cu moartea şi cu dare de foc la averea lui, dacă nu se lasă de Românism, dacă nu închide şcoalele române din Veria, Doleani şi Călive, nu arte în faţa tuturor cărţile româneşti, biserici şi şcolare, şi, spre credinţă, nu depune jurământul de supunere la reprezentantul patriei sale Elada (!) şi la Episcop. În cetirea acestor acte, am atras atenţia D-lui Rhallys asupra faptului că capii de bande menţionaţi – contra părerii Excelenţei Sale – recunosc existenţa elementului român ce care dânşii îl numesc: Elino-vlah, după cum tot către Elino-vlahi se adresează un alt apel al aceloraşi capi de bande către locuitorii din Doleani. Am pus în vedere D-lui Rhallys că, în acest chip, nu mai avem a face cu o concurenţă oare cum leală, pacinică, cum s’ar cuveni între naţiuni civilizate, nici, contrariu aşteptărilor şi dorinţei vii ce avem, cu o politică care să lase putinţa unei înţelegeri, ci cu o politică de intransigenţă, pesimistă, care sacrifică totul simţului de răzbunare actual şi neglijează viitorul.

În fine, am zis D-lui Rhallys că Patriarhia Ecumenică, contrariu menirei intereselor evidente şi adevărate alte Bisericei, refuzând, în contra canoanelor şi tradiţiunilor, întrebuinţarea limbei române în bisericile comunităţilor cari o cer, şi persecutând şi excomunicând pe preoţii români ce se servesc de dânsa, arată aceeaşi intransigenţă şi acelaşi spirit de neprevedere, producător de rezultate negative şi chiar deplorabile ca şi altădată faţă cu alte populaţiuni din Turcia.

Şi, în această privinţă, Guvernul nostru face apel la spiritul liniştit şi prevăzător al oamenilor de Stat ai Guvernului elenic, şi în particular la Excelenţa Sa, care se bucură azi de mare autoritate, ca prin influenţa sa asupra Patriarhiei să caute să modifice atitudinea acesteia. Căci, am adăugat, pot să vă asigur că Românii nu doresc a se desface de Biserica Ecumenică şi, cu atât mai puţin de Patriarhie; nu aceasta vizează dânşii, ci respectarea fiinţei lor morale prin neîmpiedicarea de organele ei a limbei lor în şcoli şi în biserici. În această privinţă, am amintit Excelenţei Sale, cererile modeste din un memoriu dat Patriarhatului, pe care desigur Guvernul elenic îl cunoaşte şi, cu toate stăruinţele, nici acele minime şi legitime revendicări nu au fost luate în consideraţiune. Acest sistem, Guvernul român doreşte să fie modificat prin bunele oficii ale Guvernului grecesc.

La acestea, D-nul Rhallys mi-a răspuns că, de sigur, Excelenţa Sa şi Guvernul elenic nu admit actele sevârşite de aceste bande şi un asemenea sistem de terorizare, nedemn de o ţară civilizată; dar că, D-sa auzind acum pentru prima oară despre masacrele din comunele menţionate şi de ameninţările ce i-am citit, ia notă despre ele şi despre numele capilor de bande, spre a cerceta şi, şa apropiata noastră întrevedere, îmi va spune ce va fi aflat. Excelenţa Sa a repetat că nu poate aproba sistemul despre care îi vorbesc, care nu se poate explica decât ca un contra atac la agresiunile bandelor bulgare – că, de altfel – Excelenţa Sa repetă afirmaţiunea - în Turcia nu există element român, şi, adaugă că Guvernul român este exploatat de acei ce-l fac să crează în existenţa acelui element, împingându-l la o acţiune de revendicare ce se vede că e tardivă - dacă eu însu-mi, îmi zise Excelenţa Sa, doresc să-mi fac o opinie despre identitatea populaţiunilor despre fruntarii cu cele din Grecia, nu am decât să fac o preumblare în satele dimprejurul Atenei; invitare la care am respuns că, despre elenizarea unor populaţiuni nu me îndoiesc, dar că nu e misiunea mea de a întreprinde acum studii etnografice sau statistice deja făcute de alţii.

Apoi, în privinţa acţiunei noastre şcolare, Excelenţa Sa repetă: că vede bine că noi am părăsit politica din Abbazia, politică de care s’ar fi inspirat D-nul Haret în cunoscutul său memoriu adresat Maestăţei Sale, şi, în care, după Excelenţa Sa, se constată că în trecut se aflau şcoale române în localităţi unde nu existau Români, din care cauză, nefiind nici elevi, şcoalele au trebuit închise.

Ca concluziune la afirmările sale, D-nul Rhallys zise că, faţă cu noua politică română, Guvernul elenic trebue să-şi continue, negreşit cu moderaţiune, acţiunea sa concurentă cu a noastră.

Am luat act de aceste cuvinte destul de lămurite şi am repetat că politica noastră a rămas aceeaşi; iar despre cele zise în raport D-lui Haret, am observat că, neavând textul în memorie nu pot face afirmări aşa de categorice asupra lui; însă pot asigura pe Excelenţa Sa că reflecţiunile D-lui Haret aveau mai mult un caracter polemic cu adversarii săi politici, decât scopul de a nega existenţa elementului român din unele localităţi, ale căror şcoale figurau în budget.

În fine, Excelenţa Sa vorbind despre lucrarea prin bande greceşti în Turcia, mă întrebă mai întâiu: dacă suntem siguri despre autenticitatea scrisorilor a căror traducere am citit-o, - la care am răspuns că cred că, la nevoie, putem produce chiar originale greceşti; apoi îmi zise să nu ştie că vre-o societate de aici să-şi fi luat asemenea însărcinare. După Excelenţa Sa, singura societate recunoscută aici, care lucrează în Turcia, este: Societatea „Epicur” care însă nu se ocupă decât să construiască şi să repare biserici şi şcoale acolo. Cunoscuta societate „Hellenismos” lucrează mai mult în centrurile mari din străinătate, ca Paris, Londra, etc., cu participarea oamenilor însemnaţi străini, pentru întreţinerea şi respândirea ideii Elenismului, iar nici decum pentru favorizarea unei acţiuni brutale ocolite.

Cu referire la cele zise de D-nul Rhallys despre necunoştinţa sa de formarea şi acţiunea bandelor greceşti în Turcia, i-am prezentat numărul din „Messager d’Athènes” din 22 Iunie/5 Iulie curent, în care - la pagina 168 – sub titlul „Les Helleno-Macédoniens et les Turcs,” vorbeşte despre acţiunea recentă a armatolilor greci în Turcia cari ar fi contribuit ca să reîntărească sentimentul naţional la oarecari populaţiuni ce se credeau părăsite...
Dar D-nul Rhallys, care luă cunoştinţă de acel articol, zise că respunderea lui incumbă directorului ziarului, D-nul Stephanopoulis, care e cetăţean francez, şi că acolo se caută a se pune în evidenţă acţiunea contra bandelor bulgare...

În ceea ce priveşte pe Patriarhie, D-nul Rhallys mi-a declarat mai întâiu că nu are nici un amestec cu dânsa şi că nu poate să o influenţeze. Dar apoi a zis că Iradeaua M.S. Sultanului, favorabilă Românilor, este ilegală şi constitue o atingere a privilegiilor Patriarhului, şi aceste privilegii fiind pivotul acţiunei pentru menţinerea Elenismului, Guvernul elenic trebuie să-l păstreze neatins şi deci, nu poate admite Iradeaua şi va face totul ca dânsa să nu-şi producă consecinţele sale.

Impresionat foarte de aceste cuvinte, am atras atenţiunea D-lui Rhallys asupra gravităţei lor, şi după ce D-sa le-a repetat din nou, - cea ce îmi confirma părerea ce, de la începutul conversaţiunei avuiu, despre intransigenţa părerilor sale în chestiunea ce-i expuneam, - i-am cetit instrucţiunile menţionate ale excelenţei Voastre.

După ce a ascultat cu atenţiune şi fără să mă întrerupă, D-nul Rhallys mi-a declarat hotărât cp nu poate admite şi protestează contra modului în care Excelenţa Voastră puneţi chestiunea şi contra tonului instrucţiunilor. Chipul în care sunt formulate cererile noastre, după Excelenţa Sa, numai Guvernul Otoman se poate adresa spre a ajunge la obţineri de avantagii, ca cele obţinute prin Iradeaua, care – repetă – este ilegală. Că Guvernul elenic nu poate lua răspunderea celor făptuite de bande în afară de Grecia. Că vede cu mirare că Guvernul nostru vorbeşte de represalii contra cetăţenilor greci aflători în România, element util României; şi la caz de s’ar întâmpla ca unul din ei să fie atins, face răspunzător pe Guvernul Regal. Că prevede că acest mod de a trata afacerile cu Guvernul român nu poate duce decât la ruperea relaţiunilor cu noi. În fine, că va aduce la cunoştinţa Puterilor cele ce-i am spus din partea Excelenţei Voastre şi respunsul ce mi-a dat.

La rândul meu, am observat chipul în care Excelenţa Voastră aţi pus chestiunea şi redacţia cererilor noastre se explică cu înlesnire prin faptele ce am avut onoare a-i expune, fapte ce, din nenorocire, nu se pot şterge, nici nega, şi prin rezistenţa îndărătnică ce întâmpină din partea organelor ce stau sub influenţa agenţilor oficiali elinici cele mai simple şi mai naturale demersuri ale Românilor. În aceasta, Guvernul nostru nu face decât să noteze antipatia crescândă a publicului român care, în contact zilnic cu cetăţenii greci cari îşi crează pentru ei şi ţara lor, la noi sorginte de mari venituri, în loc de prietenie cu conaţionalii noştri din Turcia, vede din partea Guvernului elenic, cel puţin al celor de sub influenţa lui din Turcia, proceduri neadmisibile între naţiuni amice.

Acestea, am adăogat, nu înseamnă că Guvernul va tolera acte de represalii ce s’ar ivi; de sigur că, întâmplător, el îşi va face datoria faţă de cei ce ar înfrânge legile. Numai puţin adevărat însă, că e de datoria lui de a semnala starea de lucruri pe care o crează o politică şi nişte fapte atât de puţin prietenoase pentru elementul român din Turcia şi pentru Regatul român.

Acestea sunt, în rezumat, cuvintele schimbate în lunga întrevedere de o oră şi 20 de minute ce avuiu cu D-nul Rhallys, din care se vede lămurit intransigenţa Guvernului elenic în politica de „parti-pris” ce a inaugurat faţă cu revendicările congenerilor din Turcia.

(s) I.N. PAPINIU.

No.3
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
către Ministrul României la Atena

Bucureşti 30 Iunie/13 Iulie 1905.

Vă rog a expune din nou Ministrului Afacerilor Străine că Guvernul elen se înşeală asupra întrevederei de la Abbazia, al cărei scop nu era delăsarea cauzei Românilor din Turcia; ca probă, Guvernul Sturdza – în funcţiune în momentul întrevederei – a cerut un credit important pentru şcolile şi bisericile române din Turcia. Deci vederile greceşti sunt false.

Binevoiţi a spune că atitudinea Guvernului român cunoaşte sentimentele puţin amicale ale Grecilor din România.

Binevoiţi a mai spune că sentimentul român este foarte excitat şi că protestările D-lui Rhallys către marile Puteri nu vor putea nimic contra curentul opiniei unei ţări libere într’atât de justificat. Viitorul va arăta că Grecia procedează ca rău când nu menajează amiciţia şi bunele dispoziţiuni ale României, căci o luptă între ele ar fi mai dăunătoare intereselor greceşti decât intereselor României.

(s) GENERALUL LAHOVARY.

No. 4
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
către Reprezentanţii României în străinătate.

Bucureşti 7/20 Iulie 1905.

În urma instrucţiunilor ce am dat Ministrului nostru la Atena şi cari v’au fost de asemenea comunicate, D-nul Papiniu mi-a raportat despre întrevederea sa cu Ministrul Afacerilor Străine al Greciei.

D-nul Rhallys i-a spus că „nu recunoaşte şi că nici un Guvern elenic nu va recunoaşte vre o dată revendicările României în Turcia, unde elementul românesc nu există, şi că D-sa vede bine că Guvernul Regal şi-a schimbat politica inaugurată la Abbazia, unde recunoscuse dreptatea cauzei greceşti.”

La expunerea D-lui Papiniu despre masacrele preoţilor şi institutorilor români şi despre ameninţările la cari congenerii noştri din Turcia sunt expuşi din partea bandelor greceşti, D-nul Rhallys a afectat o vie mirare şi a pretins „că aude pentru prima dată vorbindu-se despre aceasta!!! D-sa a adăugat în mod foarte puţin amical că „politica de concurenţă faţă de şcolile noastre va urma pe viitor.”

În ceea ce priveşte cererea noastră de intervenţiune pe lângă Patriarhatul ecumenic pentru a face să înceteze opunerea crâncenă ce face legitimelor revendicări ale Românilor, D-nul Rhallys, cu toate că se apără de a avea vre-o înrâurire asupra Patriarhatului, a zis şi a repetat că: „Iradeaua Sultanului este ilegală şi că aduce atingere privilegiilor Patriarhului, privilegii cari sunt pivotul acţiunei pentru menţinerea Elenismului şi, ca atare, Guvernul elenic va face totul pentru ca Iradeaua imperială să nu poată produce efectele sale” ceea ce considerăm ca o lipsă complectă de bunăcuviinţă faţă de România.”

În fine, D-nul Rhallys a protestat contra ideii de represalii contra supuşilor greci cari locuesc în România şi cari, eventual, ar putea fi ameninţaţi de către poporul român. D-sa a declarat că „va aduce aceste ameninţări la cunoştinţa Puterilor străine, făcând pe Guvernul român răspunzător de orice atingere eventuală contra cetăţenilor greci din Regat şi că, în aceste condiţiuni, negocierile nu vor putea duce decât la ruperea relaţiunilor între cele două State.”

D. Papiniu transmiţându-mi aceste respunsuri mă întreabă dacă trebue să părăsească postul său.

Am telegrafiat Ministrului nostru să stea la postul său până la noui ordine şi să expue din nou Ministrului Afacerilor Străine, că Guvernele greceşti s’au înşelat foarte mult asupra întrevederii de la Abbazia, care nici odată nu a avut drept scop părăsirea cauzei Românilor din Turcia. Probă despre aceasta o găsim în faptul că Ministerul D-lui Sturdza, care se afla în funcţiune în timpul întrevederei Regelui Carol cu Regele George, a cerut Parlamentului credite importante pentru bisericile şi şcolile româneşti din Turcia, ceea ce demonstrează că punctul de vedere grecesc este cu totul greşit.

Am însărcinat pe D-nul Papiniu de a spune că atitudinea Guvernului grecesc şi cuvintele D-lui Rhallys nu au surprins câtuşi de puţin Guvernul român; acesta cunoaşte de mult sentimentele Grecilor cari, deşi fac avere în România, unde se bucură de libertate şi de drepturi absolute, nutresc totuşi faţă de Români sentimente puţin amicale; ă opinia publică este foarte excitată contra Grecilor, şi că toate protestările D-lui Rhallys către Puterile străine nu vor putea face nimic contra curentului opiniei unei ţări libere atunci când este aşa de justificat; că de altmintrelea, viitorul va arăta că Guvernul grecesc face foarte rău de a nu menaja amiciţia României şi de a nu ţine socoteală de bunele dispoziţiuni ale Guvernului român, care ar voi mai bine o bună armonie decât o luptă între cele două popoare, luptă care ar fi mult mai dăunătoare intereselor greceşti decât celor româneşti.

Punându-vă astfel în curent cu rezultatul demersurilor noastre şi cu noile instrucţiuni ce am dat D-lui Papiniu, îmi place să cred că veţi binevoi a ve folosi de prima ocaziune pentru a exprima Guvernului pe lângă care sunteţi acreditat, vederile Guvernului român în această chestiune, precum şi atitudinea fermă, dar corectă, ce va avea până la capăt pentru a face să biruiască dreapta sa cauză.

În România, violenţele şi asasinatele politice sunt lucruri necunoscute şi D-nul Rhallys s’a înşelat atribuind cuvântului „represalii” alt înţeles decât acela al boicotagiului anunţat prin formarea unei ligi anti-elene.

Veţi face cunoscut că Guvernul român este în neputinţă de a se opune sentimentului naţional, care devine din ce în ce mai ostil Grecilor de când cu masacrele Românilor comise în Turcia de către bandele greceşti.

(s) GENERALUL LAHOVARY.

No. 5
MINISTRUL ROMÂNIEI la Atena
Către Ministrul Afacerilor Străine la Bucureşti.

Atena 28 Iulie/10 August 1905.

După trei suspendări succesive a primirilor Corpului Diplomatic, azi, Joi din a patra săptămână, cu ocaziunea audienţei hebdomadare, am vorbit din nou D-lui Rhallys despre afacerile Românilor din Turcia, conform instrucţiunilor ce aţi binevoit a-mi da.

Am început conversaţiunea, spunând D-lui Rhallys că, din cauza numeroaselor sale ocupaţiuni, am regretat că nu am mai putut să-l văd până azi, căci în acest interval am fost însărcinat să-i spun categoric, la reflecţiunea ce făcuse cu ocazia primei noastre întrevederi, că la Abbazia nici o promisiune nu s’a dat din parte-ne pentru încetarea acţiunei noastre în Turcia şi că, de altfel, de atunci Guvernele au continuat, prin măsuri aprobate de Camere, de a se interesa de dânsa. Numai după cunoscuta Iradea, Guvernul grecesc ne acuză că nu ne-am fi ţinut de cuvânt, atunci când acest act este rezultatul lucrărei anterioare cunoscută aici.

Apoi, la insinuaţiunea mea dacă Excelenţa Sa a mai cugetat de a da satisfacţie apelului amical de bune oficii ce i-am adresat în numele Guvernului Regal, D-nul Rhallys mi-a răspuns cp nu vede acele mijloace, atunci când presa noastră şi meetingul ţinut, în 20 curent, la Bucureşti, se arată atât de agresive contra Grecilor şi, pe de altă parte, când D-sa, din citirea apelului societăţii macedonene de la noi în favoarea meetingului vede în el un ecou al instrucţiunilor Excelenţei Voastre ce-i citisem cu ocaziunea primei noastre întrevederi.

La aceste observaţiuni, am reflectat că, la sosirea mea aici, am avut onoarea a-l informa că opinia noastră publică era foarte indignată de agresiunile indivizilor şi bandelor greceşti asupra Românilor, agresiuni ce se repetă în fiecare săptămână. Că ziaristica noastră, ca şi meetingul şi apelul menţionat, nu poate decât să oglindească acea stare a spiritelor dela noi.

Meetingul în chestiune, despre care n’am alte ştiri, până acum, decât prin telegramele ziarelor greceşti – am adăugat – n’a făcut decât să reproducă părerea tuturor dela noi, în Grecia, ca şi de altfel în toate Statele libere, şi asemenea manifestări nu cred că surprind aici.

- „Da, răspunse D-nul Rhallys, dar presa D-voastră şi rezoluţiile meetingului ne reprezintă ca agresori, atunci când contrariule este adevărat, căci Guvernul elenic stă în defensivă.

La acestea, am zis D-lui Rhallys să-mi arate un caz în care Românii să fi fost agresori, şi D-sa, neputând indica vreunul, îmi zise că agresiunile din Turcia de cari ne plângem sunt fapte de răzbunare personală.

Atunci l-am întrebat dacă asasinatul preoţilor şi notabililor din Negovani, în urma al fraţilor Celea, - asupra cadavrelor cărora s’au găsit un bilet cu indicaţia că, - aşa vor pătimi toţi cari susţin cauza Românismului, - tot act de răzbunare personală se poate numi, şi altele asemenea ce se repetă acum; în fine, ce fel de atitudine defensivă este aceea a Guvernului elenic, la ale căruia bune oficii facem apel ca să înceteze acest sistem terorist asupra pacinicilor Români.

Tot aceste fapte – am adăugat – nu pot fi negate, şi Guvernul Regal crede că Guvernul elenic, în interesul bunelor noastre raporturi viitoare, poate, prin organele numeroase de cari dispune, să recomande încetarea „ luptei cu cuţitul” în relaţiunile dintre partizani săi cu Românii.

D-nul Rhallys se refuză, zicând că: dacă ar face o astfel de recomandare, s’ar declara solidar cu actele bandelor sau acele de răzbunare personală.

Atunci chestiunea e insolubilă – continuai eu - şi constataiu cu regret că Guvernul elenic, în loc de a trata pe Români cu toleranţă, spre a nu mări antagonsimul dintre dânşii şi grecism, îi împinge la disperare şi se poate alia cu vrăjmaşii săi spre a scăpa de peire. Cu toate acestea – am zis – atitudinea tolerantă faţă de Românii din Turcia este indicată de natura lucrurilor.

Acesta este mijlocul pe care Guvernul Regal îl recomandă atenţiunei amicale şi serioase a Guvernului elenic, spre a dispare starea actuală de tensiune dintre noi.

La aceste reflecţii, D-nul Rhallys nu-mi răspunse nimic, dar zise că Guvernul elenic nu cunoaşte în Turcia decât comunităţi greceşti, cari urmează să rămână întregi şi nu admite separatismul, sau, la din contra aceia ce vor să se separe de dânsele trebuiesc declaraţi schismatici.

Atunci – adăugă Excelenţa Sa – părere ce a împărtăşit şi altor capi de misiune de aici şi care pare secretul atitudinei sale politice intransigente, de oare ce toţi aici par convinşi de fidelitatea marei majorităţi a Românilor către Patriarhie, identică cu Elenismul – după numărătoarea ce se va face chiar de Turci, se va vedea lipsa sau neînsemnătatea acelor ce se pretind Români, sau mai exact Cuţo-vlahi sau Aromâni.

De altfel, urmă D-nul Rhallys, Român sau Cuţo-vlah nu este tot una: „- Aşa D-ta – adresându-mi-se personal, - dacă doi Cuţo-vlahi ar sta de vorbă, D-ta nu i-ai înţelege, ceea ce dovedeşte marea lor deosebire de D-voastră.”

Surâzând, am cerut voie Excelenţei Sale – care nu cunoaşte nici limba română, nici dialectul Românilor din Turcia, - să-i indic că: cap, minte, nas, gură, barbă, ureche, mână, picior etc., sunt numiri caracteristice în orice limbă, sunt identice la Românii cis- şi transdunăreni, ceea ce a făcut să dispară, deocamdată acest argument reprodus de D-nul Rhallys chiar azi în conversaţiile anterioare cu alţi şefi de misiune.

Iar în ceea ce priveşte existenţa comunităţilor române, i-am spus, că în adevăr, comunităţile, zise greceşti, întrebuinţează limba greacă în oficiile bisericeşti, fără însă ca tot poporul sau majoritatea lui să fie de limbă şi de origine greacă, dovadă Românii ce voesc să asculte oficiile în limba lor, şi cari au acelaşi drept la aceasta ca şi Sărbii din Prizrend şi Iuskiub, ce stau sub dependenţa tot a Patriarhatului Ecumenic, care nu i-a excomunicat, pe ei şi preoţii lor, cum face azi faţă de Români. Că e regretabil că Guvernul elenic povăţuieşte schisma, atunci când Românii nu o doresc şi declară că voiesc să rămână sub dependenţa Patriarhului. Că, dacă ar fi exactă părerea Guvernului elenic, comunităţile ar constitui un fel de castă închisă sub raportul limbei, ceea ce nu e canonic şi chiar un atentat la libertatea de conştiinţă, care cere ca fidelii să înţeleagă principiile religiei lor şi să se pătrundă de oficiile religioase la cari asistă. Că, în fine, sistemul Guvernului grec de a împinge la schismă, sub cuvănt de numărătoare a aderenţilor Românismului, e pesimist, căci chiar dacă azi rezultatul ar fi în aparenţă favorabil tezei greceşti, minoritatea ce reclamă întrebuinţarea limbei române nu înseamnă că nu are drept la aceasta; iar, în viitor, generaţiile fiind nemuritoare, alţii, prin puterea împrejurărilor, vor cugeta altfel... şi, astfel, Guvernul grecesc va face o lucrare de politică şi inutilă, alienându-şi simpatiile guvernului nostru şi pe acele ale unui element atât de harnic, ca Românii din Turcia, iar Patriarhatul, un popor pios.

Atunci D-nul Rhallys îmi zise că dacă Patriarhul nu declară schismatici pe Românii ce oficiază în limba lor, se va pune în contradicţie cu purtarea ce-a avut-o cu Bulgarii în timpul schismei care a creat Exarhatul.

La care am, răspuns că, fiind date exemplele din Prizrend şi Iuskiub, unde Patriarhatul a fost bine inspirat fără dauna religiei şi autorităţei sale, declararea unei noui schisme din parte-i ar fi repetarea unei mari greşeli cunoscute, care a adus atâtea grave neajunsuri de tot felul.

Am adăugat academiceşte D-lui Rhallys: în loc de a declara schisma, Patriarhatul n’ar face oare mai bine să o suprime peste tot, şi atunci să aveţi o reînflorire a tronului şi autorităţei Patriarhale, adevărat creştin, la care cu drag s’ar adresa toţi schismaticii de azi şi sub adăpostul căruia civilizaţia elenică şi tradiţiunile Bisericii ar relua poate o nouă vigoare?

La această sugestiune personală, îmi răspunse că nu se poate uni, şi-mi zise că comunităţile religioase nu se pot forma pe cale de autoritate, şi repetă că, dacă ar da un consiliu Patriarhului, va fi de a declara schismatici pe Românii ce vor să formeze comunităţi separate. Acesta este ultimul său cuvânt.

(s) I.N. PAPINIU.

No. 6
MINISTRUL AFACERILOR STRĂINE
către Reprezentanţii României în străinătate.

Bucureşti 2/15 Iulie 1905.

Excelenţa Sa D-nul General Lahovary, obţinând concediu de la 1 până la 29 August, am fost însărcinat cu interimul Departamentului Afacerilor Străine.

(s) ION I. LAHOVARY.

No. 7
MINISTRUL ROMÂNIEI la Atena
Către Ministrul Afacerilor Străine la Bucureşti.

Atena 2/16 Septemvrie1905.

Am onoarea a Vă trimite traduceri din ziarele ateniane din săptămâna aceasta privitoare la starea actuală a diferendului nostru cu Grecia. Afară de „Atinai,” care pune în îndoială oportunitatea ruperei relaţiunilor şi de „Astrapi,” care regretă diferendul dintr’un punct de vedere mai general, mai toate pledează pentru ruperea relaţiunilor cu noi. Pentru acestea, chestiunea însemnată este: de ce Guvernul se opreşte numai la darea unui concediu nelimitat D-lui Tombazis şi nu merge până la retragerea complectă a tuturor Reprezentanţilor diplomatici din România. Consideraţiunea faptului că, al reprezentările ce am făcut aici despre terorizările şi masacrele Românilor prin bande greceşti şi prin afiliaţii lor, Guvernul nostru n’a obţinut nici o satisfacţie, nu mişcă pe ziariştii de aici. Din contră, în această privinţă, - după cum se constată din anexele raporturilor mele precedente şi din cele actuale – ei se cred îndreptăţiţi să propovăduiască asasinate, să ne caracterizeze în modul cel mai grosolan şi chiar să ameninţe cu manifestări ostile Legaţiunea noastră de aici.

Această pornire a presei greceşti se pare că D-nul Rhallys a început să simţă că nu poate fi tocmai utilă intereselor greceşti, căci de vre-o zece zile D-sa evită de a se explica categoric despre plecarea d-lui Tombazis din Bucureşti şi înţelesul exact ce-i dă. În această privinţă aflu că din Viena, Petersburg şi chiar Constantinopole, i s’a consiliat să nu rupă relaţiunile cu noi.

O altă consideraţiune a putut asemenea influenţa hotărârea D-lui Rhallys. Se crede în adevăr, că împrejurările speciale în care s’a prezentat de la începutul conflictului cu noi, D-sa n’ar fi putut obţine ca o Putere mare să se însărcineze cu protecţia supuşilor elini de la noi în caz de ruptură complectă.

În fine, mai există şi credinţa că, în caz de ruptură complectă, foarte mulţi Greci de la noi, spre a nu-şi periclita interesele actuale şi viitoare, ar fi preferat să ceară cetăţenia română, ceea ce ar fi cu totul contrariu tendinţelor politice elineşti.

Oricum ar fi, jumătatea de măsură luată de D-nul Rhallys, până acum întâmpină dezaprobări în presa grecească. Se crede asemenea că, cu ocazia întrunirei Camerei, în Noiembrie, D-nul Rhallys, deşi poate obţine aprobarea limbagiului său asupra fondului chestiunei, nu va scăpa de o aspră critică asupra chipului mai puţin dibaciu cum a procedat de la începutul discuţiunei cu noi şi a lipsei de rezultat ce au avut protestările adresate Puterilor şi nouă, această lipsă învederând puţin atenţie ce se dă în Europa politicii ce D-sa susţine.

(s) I.N. PAPINIU.