Mărturii  Dumitru Constantinescu

N’au trecut cinci dzile şi păzitorul meu Eftimie Dileanga, din ordinul Superiorului monastirei, mè obligă să car lemne la tóte chiliile, la Egumenie şi la bucătărie; să mètur şi să car gunoiul din tótă curtea monastirei şi să arunc cenuşa din vetrele chiliilor.

Când nu exicutam porunca zilnică eram bătut de păzitorul meu şi ţinut flămînd 24 ceasuri. De multe ori se ducea el la vînătóre, mă încuia în chilie până să se întórcă şi, unile-ori, remânea până a treia zi prin sate după băutură, iar eu trebuia să stau închis fără pâne şi fără foc până să se întórcă. Într-ună sèră ne-avenit un aromân, care era cântăreţ bun a monastirei numit Gh. Baineta (imiop) ca musafir la chilie, cum şi pândarul monastirei Tafil albanez musulman, şi fiindcă vorbeam româneşte, păzitorul meu Dilianga rupe un tăciune din foc şi începe să dea fără milă peste mine. De nu mè scăpa Tafil din mâinile lui era să fiu omorît, că era şi beat. Într’o zi am cerut voe de am intrat şi eu, ca creştin, în biserică să mă închin şi am stătut la strana dreaptă lângă cântăreţul Baineta. Cum mă uitam gânditor spre sfântul Altar, pe neaşteptate un preot (Papaioani de la Gridazii) mi-a dat brînci şi am căzut pe dinţi peste placele aşternute în biserică unde am remas nu ştiu câte minute leşinat de mult sânge ce mi-a scurs din gură şi din nări.


Încercările Egumenului de a mè face să cer prin petiţiune ertare de la Patriarhie sau refugiare în Grecia, împotriva S. Sale la Tricala, şi visul plăsmuit de Egumen

De multe ori egumenul mè sfătuia să mè refugiez cu un om de al său în Grecia, sau să cer prin petiţiune ertare de la Patriarh că alt-fel sunt condamnat până la mórte în monastire, dar n’a putut să mă sperie şi să mă facă să cer ertare lepădându-mă de scumpa mea limbă.


Visul

Într’o zi fui chemat la arhondarie unde erau toţi călugării şi Egumenul de faţă, lângă vatra cu foc, m’au pus de am şezut al treilea după Egumen. După ce m’au întrebat cum o duc cu bóla, că m’am bolnăvit rău de multa tirănie. Ascultaţi fraţilor! zice Egumenul cu voce mare: „Astă-seară am visat un ciudat vis, cari m’a bucurat, dar m’a şi înfricoşat fórte; Doamne! încă trembur de spaimă! Eram cu toţii împrejurul unei mese, îmbrăcaţi în haine de mare sărbătóre şi şedeam pe nişte fotolii frumóse. Pe masă aveam multe şi diferite mâncări şi băuturi. Masa era aşăzată la rîdăcina unui mare şi stufos stejar, pe al cărui crăci şi ramuri erau aşezate mii de păserele cântătóre cu aripele aurite, de diferite culori. Pe subt masă curgea ună apă limpede şi plină de sbróste, isvorând din rîdăcina acelui stejar. Cântecele păsèrilor de pe stejar şi orăcăitul bróştelor din apă de subt masă forma o frumósă şi plăcută milodie nemai pomenită în viaţa nóstră şi eram atât de veseli, că nici la mâncare şi nici la băutură ni-era mintea. Din nenorocire, O Dómne! printre noi se afla un monstru: cu un nas mare şi strâmb, cu gura la o parte şi cu dinţi mari ca şi colţii de câni; de colóre nègră şi îmbrăcat în sdrenţe; de obraziile lui, de gât, de mâni şi de tot corpul lui se atârnau şerpi, lipitóre şi înfricuşate aspidzi. Când ne uitam la acel om monstru, să nu zic satana, rămâneam încrimeniţi!

Cu toţii am întrebat cu mare curiozitate pe igumenul: Cine să fie óre acel satana? Neofitos, superiorul monastirei a respuns că este nenorocitul acest preot care e blestemat şi aforisit de Mitropoliţi şi de Patriarhicescul Sânt Sinod! Îmi pare rău, zice el, mult că nu-şi cere ertăciune grabnică.”

Eliberarea mea din exiliu de la monastirea Zaborda şi din mânile nemiluoşilor greci călugări

De şi turc Husen-bei a avut milă, a stăruit şi m’a eliberat din zundane. Dar de bunii creştini ortodoxi şi shimonahi călugări, ce să dzic? Numai un „Domnul să-i erte!” Am răbdat tóte tiraniile pentru scumpa nóstră limbă până la 20 Ianuarie 1884, când pe-neaşteptate vine un ofiţer cu 4 giandarmi, toţi călare, trimişi fiind de câtre Ex. Lu Halil-Paşa, Prefectul din Serfige, cu ordin din Constantinopol, ca să mè libereze din exiliu. La plecare m’a rugat Egumenul, ca să nu mè plâng la Paşa de el; iar ceilalţi călugări îmi sărutau mâna pe rând pe când încălicasem pe calul Egumenului. Sèra am ajuns la Serfige şi m’am presentat la Paşa, care m’aşteptat cu multă nerăbdare. După ce m’a întrebat cum am petrecut în mânile călugărilor şi m’afelicitat pentru liberare, mi-a zis să stau câte-va dzile la utel până să vină respuns la raportul Seu din Constantinopol.

Întoarcerea la Grebena

Pe la 8 Februarie a sosit respunsul din Constantinopol, m’a chemat Excelenţa Sa Paşa, cari mia plătit tótă cheltuela de la otel şi de drum, mi dat şi scrisóre câtre Caimacamul din Grebena şi aşa, mulţumindu-i din suflet, am plecat. Pe drum m’am abătut pe la bine-făcătorul meu Husen-bei şi i-am mulţumit şi lui, la Copriva. În acèstă călătorie am suferit mult de zapadă şi de ger. Sosind la familie în Grebena, chiar în adóua dzi am prezintat scrisorile de la Excelenţa Sa Paşa Caimacamului, care mi-a dat voie ca să continuiu cu şcóla şi să-mi caut şi de datoriile religióse ca preot român. Pe la 20 Aprilie am eşit cu familiile aromânilor la Perivole şi am început iar să slujesc în biserica nóstră Sfântul Panteleimon cum şi cu şcóla. De aci înainte am început să muncesc mai liniştit. Arhiereii însă nu dormiau ci lucră pe lângă Autoritate mereu în contra causei nóstre.

Iar persicutat şi dus la Grebena

A murit un preot la Perivole, Iconomul Gheorghie, şi am ţinut o cuvântare ocasională pentru prima óră în limba românèscă, în biserica centrală Sfântul George. Ciril, Mitropolitul, prin ordin m’a cerut la Autorităţile din Grebena, de unde abea după 15 dzile am putut scăpa.

Cerut prin depeşe la biserica din Vlaho-Clisura, unde ne-am bătut cu Prea Sfinţia Sa Mitropolitul din Castoria

Pe la 4 Decembrie 1884 fiind la Grebena, prin depeşe fui chemat de câtre Dl. Ap. Margarit la biserica românească din Vlaho-Clisura, cu hramul Sfântului Nicolae. Dzi de Sfântul Nicolae, 6 Decembrie, pe când eu şi culegul meu părintele Nicolae Papa Flora eram în biserică în sânta liturgie, vine şi Mitropolitul Filaret din Castoria însoţit de toţi preoţii, diaconii şi institutorii grecomani şi de mare mulţime din aromânii grecomani, împreună cu Mudirul local şi cu un ofiţer din Castoria anume Caraman-aga, care avea cu dânsul şi peste 20 de soldaţi. Stau în curtea bisericii şi se sfâtuesc. Prea Sfinţia Sa vrea să fim scoşi din biserică şi să slujească el întrânsa. Autorităţile nu ştiau cum să procedeze. Aromânii erau veniţi cu toţii în biserică. Eu mă găsèm la sânta masă în altarul bisericii în momentele acele, iar Părintele Nicolae la proscamidie. De odată ne pomenim cu arhiereul în biserică strigând: Afară! Afară voi cuţo- vlahii! Până să mă uit îndărăt să văd ce să face, cu bastonul Mitropolitul mè loveşte tare în cap şi începe sângele să-mi curge, ca de dejunghiată. De amiţèlă n’am simţit dar, când am văzut sânge peste obraz şi peste odajdii picând jos, m’am speriat şi am început să strig şi să cer ajutor. Pe când eu strigam ajutor, preoţii băteau pe Părintele Nicolae, i-au dispecat gura şi l-au scos afară din altar. Diaconul Prea Sfinţiei Salle a lovit pe cântareţul Nicolae, care a căzut din strană lişenat jos. Atunci s’a încăirat o bătae între femeile române şi Arhiereu şi la ţipete s’au introdus Autorităţile în biserică, au dispărţit cei ce se băteau şi ne-a scăpat pe noi românii de sigură mórte, că eram puţini şi inamicii erau înarmaţi cu cuţite, cu ravorvere şi cu suliţe în bastóne (şuşe). După ce a restabilit liniştea Autoritatea ne-ascos pe toţi afară din biserică ne-atrimis cu pază pe la casele fie-căruia şi a încuiat uşile bisericei lundu cheile cu dânsul. În urmă a raportat la Caimacamul din Castoria cazul şi, după trei dzile a venit ordin de la Valiul prin care spunea să se slujiască cu septămâna la biserica Sfântul Nicolae: o septămână grecii şi una Aromânii, şi aşa aremas până în timpul declararei resbelului balcanic.

Întórcerea de la Vlaho-Clisură la Perivole şi scăparea mea din sigura mórte, din partea andarţilor

Pe la 25 Aprilie m’am întors de la Vlaho-Clisură la Perivale şi iar am început a-mi căuta de datoriile mele: Ca preot şi institutor român. N’au trecut 2 luni şi fui cerut prin ordin, eu şi d. I. Tomescu institutorul din Abella, la Bitolia (Monastir) ca să ni se dea autorizaţiile şcólelor române de la Perivole şi Abella. Pe drum, la Valea Întunicată, lângă Perivole, păndiau andarţii ca să mè prinză şi ca prin minune am scăpat cu fuga din mânile lor, prin văi şi prin munţi.

Chemat prin depeşe iar la Vlaho-Clisura ca preot

La anul 1885 tómna fiind la Grebena, iar fui chemat prin depeşe de câtre Dl. Ap. Margarit la Vlaho-Clisura unde am slujit 6 luni de dzile ca preot.

Intruducerea în şcóla comunală la Perivole în anul 1886 Maie 8

N’au trecut o septămenă de la venirea mea din Vlaho-Clisura, că aveam 110 de elevi în şcóla din Perivole şi nu ne încăpea, ne-am introdus în şcóla comunală cu asalt.

Tómna, în acelaş (1886) iar fui exilat pentru a treia şi ultimă óră

Cu tóte ordinile aduse din Constantinopol, ca să ne alase în pace Clerul fanariot, Ciril, Mitropolitul din Grebena nu a încetat nici o-dată a pune intrici contra causei nóstre pe lângă Autorităţile turceşti. Aşa el a răuşit să fiu exilat şi a treia óră la Elasona şi Serfige 2 luni de dzile, suferind mari neajunsuri şi strimturări, eu şi familia mea.

Ocuparea bisericei comunale cu hramul Sfintei Vineri din Perivole

Fiind că paraclisul nostru cu hramul Sfântului Panteleimon era afară din comună, în anul 1887 vara cu o bună înţelegere cu fraţii noştri grecomani de la cari am putut să le iau iscaliturile, am trecut la biserica comunală Sfânta Vineri unde am remas mai mulţi ani şi, în urmă, ni s’a recunoscut oficial prin ordin din Constantinopol că e biserică Românească. Nu mai puteam de bucurie, eu şi ai noştri aromâni, că am răuşit a ocupa şcóla comunală şi biserica comunală. Cu cât noi ne simţiam la înălţimea causei, cu atât mai mult Prea Sfinţia Sa Mitropolit s’a mâniat în contra nóstră! Cel mai liniştit an pentru mine fu anul 1888, şi cu şcóla şi cu biserica la Perivale vara, şi cu şcóla erna la Grebena.

Închiderea bisericilor din Turcia de câtre Patriarh şi chemarea mea la Turia ca preot

Î.P.S. Patriarh şi sfântul Sinod, fiind că li se călcau nişte privilegi bisericeşti din partea Autorităţilor turceşti, au închis tóte bisericele greceşti din Turcia: se năştea, se căsătoria şi se înmormântau creştinii fără preoţi. Comunitatea aromânèscă din Turia ne suferind a sta fără preot, m’a chemat prin petiţiune din Grebena (Că la Grebena până atunci nu exista biserică românèscă), ca să le slujesc ca preot. Le-am servit cele preuţeşti prin biserici şi prin casele lor (aromânilor) dóue dzeci de zile, până la Craciun, când s’au redeschis iar bisericele, ca s’a împăcat Marea Biserică cu Guvernul Turc, şi aşa eu m’am întors iar la Grebena.

Din ordinul Prea Sfântului Mitropolit fui bătut în biserică la Grebena

De multe cause dar mai ales că n’am ascultat ordinul şi am slujit cele preuţeşti la comuna română Turia, pe când erau închise bisericele tóte, Mitropolitul Ciril s’a supărat fórte în contra mea. Aşa că dzi de Dumîneca Orthodoxiei (1890), fincă n’aveam biserică, ca creştin, m’am dus şi eu la biserica catedrală din Grebena (singura biserică din Grebena pe atunci), ca să mè închin, şi am stătut la o margine între poporul aflător în biserică. Cât a venit Mitropolitul în biserică şi m’a vedzut, începe să strigă cu furia tigrului: „Afară! Afară preotul rumun! Diacone, scóteţi-l afară din biserică, dzic!”

Îndată cu preotul I. Bahavelea din Sfântul Altar din liturghie, cu copia (suleţea) în mână, cu diaconul şi cu paracliserul, mè trag, ca lupi, din strană, îmi dă palme şi mè tărăsc spre uşea bisericei, ca să mè scóţă afară. Lângă uşea bisericei mi-am venit în firemi, că fui amiţit, mè prînd bine de o strană şi strig: Dar pentru ce Prea Sânţite mè scoţi din casa lui D-dzeu? Nu sunt creştin eu? Aceste dzicând eu, au sărit mulţi creştini şi m’au scăpat din mânile câlailor şi mè-au luat lângă dânşii într’o strană, cu capul gol, că potcapul mi-l’au făcut bucaţi.

Ciril Mitropolitul strigă dinou: „Diacone, lâsaţi-l şi duceţi-vă de chemaţi poliţia!” După eşirea din biserică s’a strins toţi românii la mine şi Dr. Zisi din Băèsa a dat un raport că sunt bătut mult şi că 15 dzile voiu fi în pat. Am intentat proces şi s’au condamnat la 30 de dzile închisóre bătăuşii şi cheltuèla judecăţii, dar Mitropolitul având înfluenţă mare, i-a scăpat în 15 dzile!

La 1890 dzi de Sf. Vineri 26 Iulie la Perivole s’a bătut şi i-s’a smuls barba Mitropolitului Climentos

După obiceiul de pe fie-care an, Prea Sfinţia Sa Climent a venit la Perivole şi vrea să slujiască sfânta liturghie dar cu condiţiune ca să nu se cânte nici un „Dómne milueşte” pe româneşte. Din causa de mai sus au început discuţiuni şi din discuţiuni bătae între fraţii români şi grecomani. Atunci 5-6 băeţi de ai naţionaliştilor români, sar ca lei, fără să se gândèscă că e armată în comună, intră la Mitropolit, îl bat frumos pe obraz şi pe spate şi îi smulg barba pe jumătate. La strigătele Arhiereului au sărit multă lume şi armata, au prins pe cei băèţi, i-abătut şi i-au trimes la închisórea din Grebena, unde au fost ţinuţi 3 luni închişi.

Smulţirea barbei Protosinghelului Vanghei la Perivole

La anul 1891 Iulie 26, în locul Mitropolitului din Grebena Climent care se găsea la sfântul Sinod din Constantinopol, a venit Protosinghelul Sèu la Perivole, ca să slujiască sfânta liturghie. El s’a sfătuit cu preoţii grecomani şi cu institutorii greci ca să ne scótă din biserica comunală Sfânta Vineri şi să slujască Sfinţia Sa într’însa. Aşa Protosinghelul, preoţii, profesorii şi cu mulţimea mare de bărbaţi, femei şi copii vin la curtea bisericii şi se gândeşte cum să spargă brósca de la uşea bisericii, că eu o încuiasem înainte de a sosi ei. Pe când încerca să dischidă uşa, cu o teslă în mână şi cu un ciocan într’alta, Protosinghelul, trei mueri aromâne se apropie de el şi-i dzic să nu spargă uşa bisericii care e făcută, nu de arhierei, ci cu banul şi cu sudorile locuitorilor aromâni din Perivole.

Sânţia Sa cu dispreţ le-a dzis: „Femei! plecaţi de-aici;” şi a început să loviască cu tesla în uşe. Atunci se repezeşte o femee asupra lui îl prinde de barba cea lungă înpărţită în doue şi-i-scóte din pele jumătate din barbă şi o pune în furca din brâu, cu care turcea tramă. Aşa, sucuteala de acasă nu i-a eşit la biserică Sfinţiei Sale, şi a plecat imediat la Grebena ruşinat şi cu jumătate barbă!