Mărturii Dumitru Constantinescu
Onor. Doamnă I. C. Bacalbaşa, Subsemnatul, preot român din comuna Perivole de la Pind (Epir), Vă rog respectos să binevoiţi a lua ostenéla şi a corecta biografia mea de mai jos, intervenind tot-deodată pe lângă Soţul D-ei Vóstre Iancu Bacalbaşa spre a se publica câte o parte dintr-însa în stimatul D-Sale ziar, „Înainte,” ca să se vadă suferinţele şi tiraniile ce au avut preoţii din Macedonia din partea Clerului de la Fanar. Sunt şi rămân al D-ei Vóstre recunoscător şi rugător către D-dzeu. Bucureşti 20 August 1913
5 Iar chemat la Salonic
La 1907 fui chemat iar prin depeşe de câtre Dl. Inspector N. Baţaria la paraclisul din Salonic şi am slujit de rând 3 ani de zile. În intervalul acesta, fui ales din partea Comunităţii Româneşti, înpreună cu dl. Gh. Cionga, ca membru în Comisiunea de subt preşedinţia Excelenţei Sale Valiului, pentru tragerea la sorţi armatei creştine.
Devastarea şi arderea casei, pentru dóuă óra de andarţi. După atâtea lupte cu duşmanii limbei nóstre, m’am mai liniştit şi eu de la anul 1908 până la 1912 Octombre. Atunci, cu resbelul statelor aliate în contra Turcie, cât am aflat că au sosit la Grebena armatele greceşti, am luat şi noi (vre-o 22 de români) un steag grecesc şi ne-am pogorât la Grebena, să nè supunem la noile Autorităţi. Ca preot m’am dus mai nainte la Mitropolit să-i sărut mâna. Prea Sfinţia Sa Emilianos, mi-a dzis: „Te primesc ca preot grec, nici-odată însă ca român; şi în caz de va recunóşte Guvernul Elen comunităţi româneşti, noi biserica vom lupta şi nici o-dată nu vom primi.”
Întorcându-ne la Perivole au sosit şi andarţii, ne-au luat biserica şi şcóla şi au început să jefuèscă pe români. Când am aflat că la Grebena au măcilărit pe institutorul D. Cicma din Turia ne-am spariat şi nóptea am părăsit casă, vite, avere şi familie şi am plecat spre Ianina cu 11 alţi naţionalişti, dintre care şi 2 fii ai mei. Am tricut rîuri, neauă şi ghiaţă prin munţii Pindului (la Valea Caldă) şi după 3 dzile am ajuns la Ianina. Pe drum, lângă Ianina, nişte andarţi rebeli ne-au bătut şi ne-au luat tot ce am avut bani şi haine. La Ianina am tras drept la Consulatul Român, unde fum primiţi fórte bine de câtre Dl. Consul Em. Pitoştean. După 15 zile de la plecarea noastră, au plecat şi familiile noastre din Perivole şi au venit la Ianina, de frica andarţilor, cu hainele de pe dânsele numai. Andarţii, după plecarea familiilor din Perivale, au devastat casa mea şi încă două şi ni le-au ars. Apoi au măcelărit 3 armâni: pe Gh. Perdichi, Cuşa Papatodor şi pe Sterie Fuscă, om bătrân şi orb.
Refugierea mea în ţara mamă
După 4 luni resbel, dzi şi nópte, pe când am ajuns muritori de fóme că era asediat oraşul, a căzut şi Ianina în mânile grecilor. Cât au intrat andarţii în oraş au venit la casa ce locuiam 2 familii (eu cu fiul meu, Leon), şi au găsit numai femeile, că noi ne adăpostisem locuinţa în Consulatul Românesc, au început să caute prin podul casei şi prin pivniţă pe noi ca să ne măcelărèscă. La Dl. Em. Pitiştean erau strânşi mulţi aromâni şi musulmani şi fum primiţi bine.
După 16 dzile de la venirea grecilor prin hărtii de liberă trecere obţinute prin Dl. Pitiştean am plecat prin Previza, marea Adriatică, Trieşti, Ardial ne-am refugiat în ţara mamă, unde ni s’au dat ajutóre şi încă ni se dau de ne întreţinem şi tremitem şi la Ianina banii înprumutaţi. Am sosit pe la 20 Martie 1913.
La Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolit Primat Konon fui primit cu mare afecţiune şi, după ce mia ajutat cu 100 lei, mi s’a dat şi post, locuinţă gratis la biserica Sfântul Nicolae Jigniţa, Calea Văcăreşti 66, unde am slujit regulat ca preot în biserică şi prin casele enoriaşilor până la 10 Septembre 1913.
Scriu aceste pe cât mi-aduc aminte, dar am văzut multe.
Devastarea şi arderea casei, pentru dóuă óra de andarţi. După atâtea lupte cu duşmanii limbei nóstre, m’am mai liniştit şi eu de la anul 1908 până la 1912 Octombre. Atunci, cu resbelul statelor aliate în contra Turcie, cât am aflat că au sosit la Grebena armatele greceşti, am luat şi noi (vre-o 22 de români) un steag grecesc şi ne-am pogorât la Grebena, să nè supunem la noile Autorităţi. Ca preot m’am dus mai nainte la Mitropolit să-i sărut mâna. Prea Sfinţia Sa Emilianos, mi-a dzis: „Te primesc ca preot grec, nici-odată însă ca român; şi în caz de va recunóşte Guvernul Elen comunităţi româneşti, noi biserica vom lupta şi nici o-dată nu vom primi.”
Întorcându-ne la Perivole au sosit şi andarţii, ne-au luat biserica şi şcóla şi au început să jefuèscă pe români. Când am aflat că la Grebena au măcilărit pe institutorul D. Cicma din Turia ne-am spariat şi nóptea am părăsit casă, vite, avere şi familie şi am plecat spre Ianina cu 11 alţi naţionalişti, dintre care şi 2 fii ai mei. Am tricut rîuri, neauă şi ghiaţă prin munţii Pindului (la Valea Caldă) şi după 3 dzile am ajuns la Ianina. Pe drum, lângă Ianina, nişte andarţi rebeli ne-au bătut şi ne-au luat tot ce am avut bani şi haine. La Ianina am tras drept la Consulatul Român, unde fum primiţi fórte bine de câtre Dl. Consul Em. Pitoştean. După 15 zile de la plecarea noastră, au plecat şi familiile noastre din Perivole şi au venit la Ianina, de frica andarţilor, cu hainele de pe dânsele numai. Andarţii, după plecarea familiilor din Perivale, au devastat casa mea şi încă două şi ni le-au ars. Apoi au măcelărit 3 armâni: pe Gh. Perdichi, Cuşa Papatodor şi pe Sterie Fuscă, om bătrân şi orb.
Refugierea mea în ţara mamă
După 4 luni resbel, dzi şi nópte, pe când am ajuns muritori de fóme că era asediat oraşul, a căzut şi Ianina în mânile grecilor. Cât au intrat andarţii în oraş au venit la casa ce locuiam 2 familii (eu cu fiul meu, Leon), şi au găsit numai femeile, că noi ne adăpostisem locuinţa în Consulatul Românesc, au început să caute prin podul casei şi prin pivniţă pe noi ca să ne măcelărèscă. La Dl. Em. Pitiştean erau strânşi mulţi aromâni şi musulmani şi fum primiţi bine.
După 16 dzile de la venirea grecilor prin hărtii de liberă trecere obţinute prin Dl. Pitiştean am plecat prin Previza, marea Adriatică, Trieşti, Ardial ne-am refugiat în ţara mamă, unde ni s’au dat ajutóre şi încă ni se dau de ne întreţinem şi tremitem şi la Ianina banii înprumutaţi. Am sosit pe la 20 Martie 1913.
La Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolit Primat Konon fui primit cu mare afecţiune şi, după ce mia ajutat cu 100 lei, mi s’a dat şi post, locuinţă gratis la biserica Sfântul Nicolae Jigniţa, Calea Văcăreşti 66, unde am slujit regulat ca preot în biserică şi prin casele enoriaşilor până la 10 Septembre 1913.
Scriu aceste pe cât mi-aduc aminte, dar am văzut multe.
