Mărturii  Dumitru Constantinescu

De data acésta Prea Sfinţia Sa Mitropolitul din Volo a scris vre-o 2-3 scrisori la epitropul său din Veleştin, pe care s’au citit la biserică în auzul tutulor, ca să fie închisă şcóla română, şi în urmă o aforisenie mare, prin care aforisia pe mine şi pe cei cari îşi trimitea cpiii la şcóla română, cum şi pe cei ce mă priimea ca preot în casele lor. Mi-aduc aminte că sus-dzisa aforisanie sau blestem, s’a citit în biserică dzi de Naşterea Domnului şi pe mine mă poreclea: psoraleo provatu şi capră râiósă, tihodicti etc. La 7 Ianuariu 1882, pe când mă întorceam de la biserică spre casa mé, mă pominescu cu 4 giandarmi cari mă excortează înpungându-mă şi mă duc la Bimbaşiul (Maiorul) lor Meruşaga. Acesta venise cu 35 de giandarmi şi cu un ofiţer din Volo, prin ordinul Prea Sfinţiei Sale a Mitropolitului. După trei óre mă pornesc pe picióre, drum de 3½ óre distanţă, spre Volo. Aprópe de Volo, pe drum, m’au oprit puţin şi am auzit că Maiorul Meruşaga ordónă ofiţerului să mă păzéscă bine să nu fug, şi să mă ducă drept la Mitropolit de la care să ea şi o chitanţă de mână-i, deórece el (Meruşaga) are să se ducă la o altă comună Paliuri, la vânat. Atunci cu rugăminte calde i-am dzis: „Meruşaga să nu mă ducă la Mitropolit că sunt perdut şi, după mine, se mai perd şi încă 6 suflete care atârnă de gâtul meu.

Duceţi-mă la Autorităţile Civile sau militare. Nu sunt criminal, acuzarea mea e că sunt preot şi dascăl român. De mă vei ascăpa, nu-ţi trebue altă milostenie pe lumea asta şi nici alt Hagilic.”

Meruşaga avu milă şi a dat ordin să mă ducă la Miralaiu (Colonel). Cu un cias nópte am ajuns la Volo şi m’au presentat la Colonel, care m’a întrebat de ce nu primesc să fiu dus la Dispotiafend şi ce crimă am făcut, de-mi cere pedeapsa cu exilare Mitropolitul. Eu i-am respuns, ca şi lui Meruşaga, că n’am săvârşit nici o crimă, că sunt credincios supus Sultanului şi că sunt preot şi dascăl român, de aceea mă persicută arhiereul, care vrea să peardă limba românéscă pentru scopuri etnopolitice. Cu două ciasuri nópte fui trimis cu trei giandarmi la Caimacanul (suprefect) Cadribei şi de acolo la închisoarea respectivă. Nici un prieten sau rudă nu mă ştia unde fui dus nóptea aceea, în care n’am putut să dorm de multă nelinişte. Dimnéţa am plătit pe un om care vindea salepe de s’a dus şi a chemat pe doi cunoscuţi comercianţi armâni. Rita din Lacă şi Toli Zotu din Vovusa (Baésa). Pe aceştia am rugat de au depeşat, din parte-mi, la Consulul României din Salonic, Popovici, că, prin ordinul Mitropolitului Autoritale m’a arestat şi şcóla remâne închisă la Veleştin, să îngrijièscă. Consul a fost Dl. Popovici pe atunci la Salonic. După trei dzile închisóre fui adus, ca un crimenal la consiliul suprefectului Cadri-bei, de faţă fiind şi Mitropolitul (să nu dzic vipera). Caimacamul mè întreabă de ce am dischis şcólă fără de întrebarea lui Despoti-efendi, şi i-am respuns că am deschis şcoala conform Ordinului a Marelui Vizir din Constantinopol, prin care se permite a se dischide şcoli româneşti ori unde în Imperiul Turcescu şi am pus pe masă copie din acel ordin. Îndată Prea Sfinţia Sa Mitropolitul se scólă cu furie, îmi smulge pot-capul din cap, dzicându-mi: „Eu ţi l-am pus şi tot eu ţi-l ridic,” îl pune pe masă şi pleacă. După aceea Caimacamul a mai vorbit în secret ceva cu Consilierii şi cu Catiul apoi îmi zice: „Ca să fii liber să te plimbi prin oraş şi să nu fii ţinut în închisoare, trebue să găseşti doi oneşti garanţi, ómeni care să dispună câte 50 de lire otomane, în caz de dispare să peardă acea sumă de bani.” Cu doi giandarmi am eşit prin piaţă, cu capul gol, am găsit pe cei doi buni aromâni de mai sus dzişi, cari au garantat, şi aşa am remas liber prin oraşul Volo aproape trei luni de dzile cu o batistă neagră în cap, bătându-şi joc de mine grecii...

În intervalul acesta au venit mulţi aromâni din Veleştin să mă viziteze din care cel dintâiu a fost Dl. Tega Iani român naţionalist, care mè încuragia să am răbdare etc. În acelaş timp m’am cunoscut cu Consulul Rus Grigore Hagi-Lazar, grec de origină, a cărui soţie era aromână din Vlaho-Livade (Olimp). Eram mult strimtorat de bani dar Dl. Dr. M. Obedenar, care acum se găsea ca Ministru plenipotinţiar al României la Italia, mi-a trimis 5 poli şi scrisori fórte încurăgitóre! Primăvara, prin intervenţia Consulului Popovici şi Dl. Ap. Margarit, a venit ordin din Constantinopol ca să fiu lăsat liber să-mi caut de şcólă; şi aşa am scăpat din exiliu. Prin Consulul Rus Hagi-Lazar am căpătat şi potcapul şi ertare de la Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Grigorie Dimitriados, şi apoi m’am întors la familia mea şi am redischis şcóla. E de mirat că nici un elev nu mi-a lipsit atât timp ce a stat şcóla închisă! Mi-au venit cu toţii cu mare bucurie.

În timpul acesta Thesalia fu anixată Greciei şi şcóla românească fu închisă pentru totdeauna la Veleştin! Vara (1882) la şcóla din Perivole au năvălit o cètă de andarţi în şcóla nóstră, ca să ne măcelăriască pe mine şi pe culegul meu Gh. Perdichi, dar ne-ascăpat nişte bravi aromâni cu armele, şi d’atunci, deşi era încă o lună până la plecarea familiilor, vrând-nevrând am închis şcóla şi stăteam ascunşi de frică.

Pe la 20 Octombrie (1882) fui permutat pentru órnă la şcóla din Grebena, în locul institutorului D. Abelian permutat la Cruşuva. Am avut 35 de elevi, dar nu mă lăsa în pace Mitropolitul Ciril cu tacrirurile (ordinile) sale câtre Autorităţile locale, şi la 27 Ianuarie ca s’ascap de exiliu, am părăsît şcóla şi, pe jos, că nu dispuneam de mijlóce să închiriez cal, m’am dus la Vlaho- Clisura la Dl. Ap. Margarit. D-lui m’a trimis la Bitolia, unde am stat până la Martie 1883, apoi întorcându-mă iar pe la Dl. Ap. Margarit, m’am dus drept la Perivole şi pe luna lui Aprilie am dischis şcóla şi, cu un andiminsiu sânţit şi cu móşte de la trei martiri, am început să slujesc în biserica Sfântului Panteleimon, pe care o făcuseră aromânii şi Mitropolitul, venind la acea biserică şi n’avoit să o inăgureze că era scris asupra uşei cuvintele: „Nihil sini deo.”

Îndată ce am început să facem serviciul divin în limba nóstră cea muşată (frumósă), biserica s’a umplut de lume cu tóte că era la marginea comunei. Când a aflat C.S. Mitropolit Ciril, că la Perivole se face sfânta liturghie pe româneşte în biserica Sfântul Panteleimon s’a supărat fórte, şi la 26 Iulie zi de Sfânta Vineri, a venit la Perivole, unde se serbèză acea zi, şi a slujit la biserica Comunală Sfânta Vineri. Când a eşit şi a vezut cu ochii lui mulţimea de români cari eşia din biserica română în acea óră, s’a întristat şi mai mult şi a început să blesteme şi să afurisèscă pe aromâni!

Al doilea exiliu la Zaborda

Nici-odată nu-mi trecea prin minte că sunt şi ómeni ca fèrele răpitóre şi mai ales un Mitropolit!

Pe la Octombre 1883, de unde îmi făceam lexiunea la elevi în şcólă, se presintă 4 giandarmi, mè ridică, cum lupii răpesc mieii din turmă, după ordinul arhiereului, şi mă duc din Perivole drept la Grebena, depărtare de nouă ciasuri pe jos, ca vai de mine! Mă trag drept la închisóre şi mă închid cu crimenalii. Trec cinci zile, trec zece, în van aşteptam, ca şi la exiliul din Volo, să mă scótă în mizilis! Vine şi familia mea, pentru ernare, la Grebena şi cine să îngrijască macar de pânea zilnică! Copiii mei, în numer de cinci erau toţi mici: de şapte ani şi în jos. Vin la închisóre să mă vadă şi pleacă că le-am spus să se întórcă acasă fără de mine.

Prânzul de acasă-mi dzi de sfântul Dimitrie

Am rugat pe sutaşul de la închisóre, de mi-a dat voe, şi de sfântul Dimitrie 26 Octombre, de a-mi serba ziua onomastică, şi am şezut la masă cu familia mea dar însoţit şi de un giandarm, care mă păzea. Cât am început să-mi fac rugăciunea mesei, ne pomenim cu alţi doi giandarmi cari mă ridică de la masă şi mă duc iar la închisóre.

Noaptea fui pornit din închisóre la Monastirea Zaborda în exiliu!

Sèra, 26 Octombre, cum stăteam în închisóre pe gânduri şi trist observ pe un om de la Mitropolie, anume Guli Şula, că se uită de la uşe şi mè priveşte cu un dispreţ, fără să-mi vorbiască deloc.

Cu trei óre nópte, în aceeaşi sèră, se dischide uşa închisórei şi intră un ofiţer anume Şabanefendi, cu o lâmănare aprinsă în mână însoţit de doi giandarmi, se uită pe rând la mulţi arestaţi şi când ajunge la mine, cum eram întins şi acoperit pentru somn, mă trage de mână, i se parea că dorm, şi cu o mare bucurie îmi dzîce: „Scólă, Papaz-efendi, nu stai trist, mâne după ordinul lui Dispoti-efendi, cu trei ciasuri nópte te voiu porni trimiţându-te la monastirea Zaborda de la Vengia, unde ai să te mulţumeşti fórte mult, că e monastire bogată, are multe oi, capre, herghelea, cirezi de vaci, moşii şi ce e mai mult are mult vin şi rachiu; să-ţi iei şi familia acolo.

Cu tine o să vie şi Dl. Guli Şula, care duce scrisori din partea Mitropolitului la Egumenul monastirei.” Atunci am înţeles causa, de ce m’au ridicat de pe masă, că venise Guli cu cărţile (scrisorile) de la Mitropolie şi de aceea se uită cu atâta curiozitate şi despreţ în închisóre la mine! Pe la ciasurile 10 ala turca diminèţa vèd că se dischide uşea, întră un ciauş (sergent), mă ia şi mă presintă la Şaban-efendi, sutaşul închisórei. M’am rugat să mă treacă pe la familie să-mi las aşternutul şi să-mi iau vre-o cămaşe dar am fost refuzat şi îndată mă pornesc pe jos, Carafil- ciauş şi cu patru giandarmi însoţiţi de omul de încredere al Mitropolitului Ciril. Ajungând în piaţa Mare, am întâlnit pe aromânul Ianache Puliu, lui am dat aşternutul meu şi l’am rugat să-l dea la familia mea şi să spună Comunităţii româneşti că mă exelèză la monastirea Zaborda, să depeşeze la Ap. Margarit cazul etc. După trei óre drum am ajuns la râul Bistriţa unde l’am trecut printr’o luntre, că nu e punte şi dincolo de acest râu am stat puţin în satul Gustome ca să ne odihnim şi să lom câte o bucăţică de pâne în gură.

Cum plângeau trei din copiii mei, în acea dimineaţă la închisoare pentru mine

Fórte de diminèţă trei din copiii mei fură trimişi de mama lor (soţia mea) cu dejun şi cu rufele de primenit (încă nu aflase de fuga mea). Când au ajuns la închisóre şi nu m’au găsit au rămas încremeniţi şi era să se întórcă iar acasă, când un grec le zice că părintele vostru astă-sèră fu aruncat în gârlă şi s’a înecat. Atunci, beţii copii disperaţi, încep să ţipă şi să plângă cu hohote alărgând prin târg spre casă unde au avut cea mai mare jale din viaţa lor în momentele acele până s’a dus I.Gh. Puliu şi le-a spus că mă exilară la Zaborda. Şi dacă nu vedea aşternutul meu nu-l credea că le spune adevărul!

Călătoria de la satul Gustame şi până la monastire.

Din Gustome am ajuns la Copriva, moşia unui beu din Agaleus, anume Husen-bei, unde am prînzit. Aci fui lăsat numai cu un giandarm, că ceilalţi s’au dus să viziteze pe Husen-bei, care era unul din cei mai buni preteni monastirului şi sprijinitor. De aci seara am ajuns lişinat de drum la una din moşiile monastire numită Ghirachina, şi acolo am remas seara 27 Octombre.

Adóua-zi de la plecare, ne-am sculat de diminèţa ca să ajungem cu óră la monastire. Din causa frigului eu umblam mai curînd de cât păzitorii mei şi mă depărtasem puţin de ei, când mă pomenesc cu strigăte în urma mea, mè întorc şi mè uit îndărăt ce să văd! Guli lè dzice giandarmilor să tragă cu focuri în mine că voiu dezerta în acele văi păduróse, şi apoi ce respuns va da el Mitropolitului! De teamă stau jos şi înalţ batista pe un băţ ca să se încredinţeze că nu fug.

Sosirea la monastire

Pe la óra zece seara am ajuns la monastire, Guli a dat scrisorile Egumenului Neofitas, care, după ce le citeşte, ordónă şi mè închid în zondan (celulă) călugării. Acea sèră am dormit, că eram ostenit de drum, cu tóte că m’au lăsat fără cină şi fără aşternut.

În 24 de óre mi se dădea câte o bucăţică de pâne gólă în 10 dzile de rând, şi am slăbit mult. Vezîndu-mă în desperare mare, mi-am adus aminte de Husen-bei, despre care îmi povisteau giandarul care mè păzia la Copriva pe drum, că are mare influenţă asupra monastirei. S’a întâmplat ca să fie în acea dzi Beulu aprópe de monastire la satul Pale-Turc, şi eu am rugat pe un băèt ca de 16 ani, care mi-a adus pâne, dându-i şi un sfert de migit (1leu) ca să se ducă să dea un bilet din parte-mi Bunului beu Husen, cărui scriam să vie până la monastire, că am să-i spun o mare nedreptate ce mi se face şi plângere din parte-mi. După 2 zile a venit Beul la monastire m’a cerut şi m’ascos din zundane şi mè-a luat la o parte de m’a întrebat, şi-i-am spus că eu sunt preot român şi institutor român, de aceea m’a exilat Dispoti. Apoi l’am rugat să mè scótă din zundan, că mor dacă mai rămân închis în zundan şi, cu mine o să móră şi familia mea de 6 persóne. Prin intervenţia acestui bun bei fui scos din zundan, lăsat liber prin monastire şi mi s’a dat şi foc şi pâne de sătulă.